Ei, „meau ciocolata”. Mai bine „meau si incep sa torc”.
Daca-l scoti la film si te dai bine pe langa el, roaga-l sa te invete sa scrii. Sigur o face mai bine decat tine, chiar si in stadiul asta.
Dar pentru noi esti mult mai mult decat atat! Doua domnisoare fumoase.
In rest, lasa-i pe „uni” si pe „alti” sa spuna ce vor. Rai!
Doamne fereste, saracul baiat! Nu era ud de la ploaie, ci plangea ca fraierul, citind treaba asta.
Legenda spune ca 100 de intelectuali s-au intalnit sa descifreze acest mesaj, acum 5 ani de zile. Inca sunt in sala de sedinte.
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„nokia cropoation pe taci”???? Maxim!
Aia cu „mias dori sa fiu oglinda” bla bla… aia chiar că e iubire fără granițe, fără gramatică :))) fără logică :))) e pur și simplu iubire :))) mi-a lăcrimat și mușcata din fereastră de emoție :))
Buna dimineaţa domnule Silviu Iliuţă. Şi spun bună dimineaţa, deoarece am început să redactez acest mesaj la ora 3. Dumneavoastră nu ma cunoaşteţi si nici nu veţi avea ocazia (din fericire) , dar eu pot spune că am ajuns să vă cunosc prin intermediul acestui volum numit ,,Toate titlurile bune au fost date” . Nu sunt un cititor naiv care are impresia că odată ce a terminat de lecturat o carte a ajuns sa pătrundă in abisul autorului. Sunt doar un tânăr de 22 de ani care a primit volumul dumneavoastră. În această carte am găsit două pasaje care m-au emoţionat profund. Mă refer la pasajele de la pagina 90 şi anume ,,Tu nu poţi ieşi din carte, dar poţi aduce pe cineva în ea. Odată adus…va rămâne personaj”. Mi-a produs această stare deoarece puteam să vizualizez intreaga scenă, dar şi datorită faptului ca mi-a amintit de videoclipul celor de la A-ha-Take on me. Trebuie să vă mulţumesc pentru acest cadou pe care de acum înainte îl voi considera o parte din mine. Osmoza aceasta a avut loc datorită dumneavoastră. Îmi cer scuze dacă am fost penibil, sau dacă exprimarea mea a fost lacunară şi lipsită de melos. Nu pot să fie toţi scriitori :))) .
🙂 Danke,
Bună dimineața,
Într-adevăr mare este grădina Facebook. La care se pot adăuga alte rețele de socializare. Din păcate „plimbările” prin astfel de locuri se pot lăsa cu dureri de cap. Personal m-am săturat de astfel de greșeli. Mă îngrijorează încălcarea unor reguli de scriere care din câte știu sunt predate în clasele primare. Este grotesc să citești așa ceva. Amuzamentul intervine într-adevăr, dar nu ține mult. De ce? Deoarece dulcele grai românesc este înveninat de otrava care distruge chipul frumos al scrierii românești.
În plus, este trist ca o limbă literară apărută că scriere relativ recent (în secolul al XIX-lea) să sufere unele „mutații”. De exemplu, cuvântul „decât” care trebuie utilizat în enunțuri negative este folosit în cele afirmative. Este deranjant la nivel fonetic și comunicarea pare lipsită de logică. „Am decât două mere.” Propoziția este un exemplu. Corect este „Nu am decât două mere.”