A fost odata un gandacel care traia in Teleorman.
De parca asta nu era destul, sarmanul mai locuia si in Inspectoratul Judetean de Politie. Si trebuia sa suporte periodic toti viermii care veneau in vizita de la minsterul din Bucuresti.
Gandacelul nostru avea casuta fix langa tevile care duc in canalizare. Un camin dragut si spatios, unde statea impreuna cu rudele sale apropiate. Cateva mii de gandacei, haiosi foc!
In drumul sau zilnic catre jegul din biroul sefului, unde lua masa de pranz, trecea peste cateva birouri. De mult bun-simt ce avea, el inchidea ochii cand pasea, cu toate picioarele sale, peste dosarele strict secrete din Inspectorat. Atat de bun baiat era, incat nu citea niciodata nimic despre gravele cazuri din dosare, cum ar fi batranelele ridicate de pe pe marginea drumului pentru ca au vandut ceapa.
Gandacelul avea o viata linistita si prospera, pentru ca jegul era peste tot in Inspectorat, si daca se termina mancarea din biroul sefului, imediat se ivea un morman de gunoi in alta parte.
Era frumos… pana intr-o zi! Cand un politest, pesemne vazand cat e de dragalas gandacelul, l-a filmat in timp ce el trecea peste telefonul sau, cu ochii inchisi, fara sa se uite in agenda secreta. Si politistului i-a trecut prin cap sa posteze pe internet.
De atunci, viata gandacelului s-a schimbat brusc: au venit televiziuni, viermii din minister si-au intensificat prezenta, anchete… Chiar si Ministru de Interne a fost in vizita in Teleorman.
Intrebat ce parere are despre toate acestea, gandacelul Vasile, pentru ca da, si gandacii au nume, a declarat: “Jur ca nu m-am uitat in viata mea intr-un dosar secret! Eu doar ma simt foarte bine la Inspectorat si nu vreau sa fiu dat afara. Am locuinta mea, apa calda, mucegai, rece, igrasie, gunoi de mancare cat cuprinde, iar cei din familia mea au inceput sa se inteleaga bine cu oamenii. In sensul in care nu ne mai omoara, pentru ca suntem prea multi si s-au plictisit. Unii ma plac si au facut chiar si un tablou cu mine:
Cei de la Bucuresti au fost interesati numai de politistul care m-a filmat, saracul, dar eu am vrut sa ii duc in vizita la familia mea si i-a durut undeva! Le-am zis ca suntem mii, si ca in curand vom fi milioane, dar nici ca le-a pasat! Pe ei ii interesa numai sa nu filmeze cineva in sediul strict secret al Politiei. Sa nu filmeze toaletele rupte, usile cazute, jegul de pe holuri, mucegaiul, parchetul jegos si incaperile pline de miriapozi.
Eu am citit Kafka la viata mea, stiu cat de absurd poate fi totul, dar va spun eu: Kafka ala e mic copil pe langa ce se intampla aici! Tanti aia de la minister, Carmen Dan, care a permis ancheta, e mult mai tare decat el! Si, la final, as vrea sa va recit o poezie:
De ce m-ai prins în cadrul tău,
Politist frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu, ca-s ca o floare
De ce filmezi, nu vezi ca-i rău?
De ce să vrei să mă filmezi?
Că am şi eu neamuri ca tine,
Peste tot, in sediu, vezi,
Sunt milioane ca mine!
In cateva luni, cand vor disparea oamenii de tot din sediul asta, nimiciti de boli, o sa o recit la cenaclu’!” a incheiat gandacelul.
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
Citeste si: „Mizeria nationala numita “sa dam atentii pentru invatatoare si profesoare”.
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Pana pe 8 martie, transportul in Bucuresti si Ilfov e gratuit, iar in tara e 5,9 RON!
