O tara de nota 5.

Politzache asta a concurat singur pe post si a iesit pe locul doi. Comisarul şef (Cristian Voiculescu a mai ocupat funcţia de şef al IPJ Olt după ce, în octombrie 2017, i-a luat locul lui Cătălin Florescu, plecat în fruntea Şcolii de Perfecţionare a Poliţiştilor Slatina. A revenit pe postul de adjunct al IPJ Olt în aprilie 2018, când comisarul şef Ionuţ Sîrbu a fost numit şef al inspectoratului, însă a picat concursul pentru acest post din urmă, deşi era singurul candidat . Atunci, Voiculescu a revenit în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, de unde a plecat în momentul promovării”, după cum scrie realitateadeolt.net .)
Potrivit unui articol publicat pe imperativ.ro , acesta ar fi luat nota 5,5. 

Dancila cere sa fie destituit seful Politiei, apoi isi da seama ca ea e sefa guvernului si il destituie.
Presedintele Iohannis se declara ingrijorat. Repet: presedintele Iohannis se declara ingrijorat.

Practic, in acest moment avem un premier care nu realizeaza ca e premier, un presedinte pe post de batranel din Muppets, care sta la balconul sau si fluiera din cand in cand, iar sefii politiei, in multe dintre judete, politisti de nota 5. Din aia care ar pica examenele si daca si le-ar corecta singuri.  Noi, tara mandra din UE anului 2019, nu respectam nicio regula care  ne-ar putea face societatea sanatoasa. Noi, astia din Romania anului 2019, incepem de mici sa dam atentii invatatoarei pentru ca ala mic sa aiba o nota mai buna. Noi, dupa facultate cautam pile si relatii sa ne angajam. Noi, la maturitate dam spaga sa ne bage electricitate, dam spaga pentru autorizatii de construire, dam spaga sa inchida aia de la primarie ochii ca ne mai construim un balcon. Noi, dam spaga sa ne angajeze copiii, sa ne dea carnetul de conducere mai repede inapoi, dupa ce ni l-au luat. Noi, dam spaga sa ne facem o casa mai inalta decat avem voie, la distanta mai mica decat prevede legea de vecinul. Noi dam spaga sa respiram. In conditiile astea, ne miram ca un tablagiu de nota 5 a ajuns in fruntea unui judet?:))) Pai asta e singurul? Avem un premjer de nota 5, unu care n-ar fi in stare sa  conduca un chiosc de ziare, ca s-ar incurca la contabilitate. Iar premierul asta aproba bugete!:))) In Occident, politicienii sunt politicieni, dar oamenii cheie in functii sunt megaspeciaisti. Ei nu au playboy la Finante si paralele cu Economia la guvernare.

 O tara de nota 5, asta suntem! Una in care meritocratia a fost inlocuita cu spagocratia. Unde visul romanului nu e sa traiasca intr-o tara cu un sistem functional. Realizam ca suntem defecti abia dupa ce plecam cativa ani pe afara. Visul romanului e un post bine platit, la Stat, pentru care nu faci nimic.

Pe Alexandra a omorat-o un cretin. Dar noi, sistemul nostru o putea apara, daca era macar de nota 7. Dar el e de 5. Ca tablagiul ala. Ca noi.

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”