Din pacate, cele mai negre pronosticuri s-au adeverit. Si cei mai rai oameni care au facut misto (practic) de Carmen Dan au acum o lacrima in coltul ochiului stang. si jumatate de lacrima in dreptul.
Vestea naucitoare i-a lovit azi pe toti: Carmen Dan este bolnava de microfonie, in stadiul al treilea! Iata declaratia ei:
Carmen Dan: „Vestea m-a lovit naprasnic. Eram la partid, cand o colega m-a oprit si mi-a zis:
-Ce faci, fai, ai cearcane si te-ai tras la fata!
-Am dormit prost, Olguto. Am visat ca ma asculta priza.
-Ce dormit prost, asta nu e de la dormit prost! a zis Olguta. Asta e boala! Vezi sa nu patesti ce a patit Darius.
-Valcov?
-A facut microfonie si a stat internat in inchisoare cateva zile. La fel era!
Cand m-a luat cu ameteli si cu decaderi de tenisune am zis ca e clar ca s-a luat. Ma gandesc: mai, oi fi fost pe langa Darius zilele astea? O fi stranutat in directia mea… si l-am intrebat pe sefu’:
-Domnule Liviu, stiti cumva daca ce are Darius se ia prin stranut?
-Mi-a zis si mie Olguta. Are microfonie, saracu’!
-Domnule Liviu, dar cum se manifesta?
-A venit la mine acasa si a inceput sa vorbeasca cu ecou, saracul. El zicea ceva, ecoul zicea la fel.
-Vai de capul meu!… capul meu! Si cum se ia?
-Din cate stiu eu se ia numai prin contact din ala si daca ai baut apa dupa el. Sau ceva. Ai baut dupa el?
-Eu stiu? Cand am fost la Herculane erau sticlele alea pe masa si…
M-am uitat in oglinda, aveam ochii albastri, asa ca marea cand nu e neagra. Sau verde. Si l-am intrebat pe seful:
-Inainte ce ochi aveam? Cum erau?
-Tot asa, Carmen.
-Cum?
-Aaaa. Albastri si oblici! Si doi. Dumnezeu sa te ajute, Carmen! E grav.
Cand mi-am dat seama ca am ochii oblici, am zis ca nu e a buna si trebuie sa incep imediat tratamentul. Am cerut trei opinii si toti mi-au zis ca ar trebui sa stau departe de boxe si sa am grija sa nu intru in reactie. Si ca e grav, probabil a fost o mana criminala care mi-a implantat aceasta microfonie in sistemul nervos centrat. De trei zile sunt pe perfuzii cu smoothie, o substanta rara din capsuni si pepene galben, si fac tratamente cu H2O.
Mi-au mai zis doctorii sa beau multa, multa H2O, ca n-am nimic, dar asta vindeca si prostia, daramite microfonia.
Chiar nu inteleg de ce se vaita romanii ca nu sunt medicamente in spitale si prostii din astea. Medicamente sunt garla si curg prin spitale, chiar si la toaleta. Mie imi da medicamentul direct de la robinet.
Se pare ca nu e totusi o forma de microfonie acuta, pentru ca deja am inceput deja sa vorbesc fara ecou si trag sperante ca ma voi pune pe picioare.
Rugati-va pentru mine! In cateva minute voi intra la Reanimare, unde voi face iar o doza de 25o de ml de H20, la fiecare doua ore, administrata oral, direct din sticla. Daca voi rezista socului, maine voi fi apta sa innabus miscarile manifestantilor. O sa fie greu, dar, cu ajutorul alegatorilor mei, simt ca voi trece peste asta!
-Sefu’, dar poate am luat-o la Herculane, cand am facut baie dupa Darius, in apa termala!
-Vai de capul meu1 Atunci avem toti. Toti! … ti!”
poza: facebook
De Silviu Iliuta–cronicipebune
PAGINILE MELE DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
