Din presa:
„Oana Stancu de la Antena 3 a publicat in Jurnalul National o scrisoare adresata fiicei jurnalistului Dan Tapalaga careia ii doreste sa aiba un „tata care sa imbatraneasca mai frumos decat traieste azi!”. Fiica lui Dan Tapalaga are numai 10 ani, iar astazi este ziua ei de nastere.
Scrisoarea vine dupa ce Antena 3 a sesizat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii pentru faptul ca jurnalistul Dan Tapalaga i-ar fi batjocorit pe pensionarii care au participat la mitingul de vineri din Bucuresti.(„Ilinca, Astazi abia ai implinit zece ani. Esti inca la vremea povestilor. Roaga-ti tatal sa-si aminteasca de hartia de calc pe care bunica ta tinea prajiturile si el aseza litere. De bancuta din fata casei pe care bunicul lui, cu piciorul teapan, se aseza pentru a spune povesti din razboi. De oamenii din Seica Mare sau din Copsa Mica, acolo unde s-a nascut. Oare mai au dinti? Oare ei se inghesuie la piata vinerea “pentru ca sunt reduceri la urzici”?)”
Credeti ca asta e tot? Am pus mana pe scrisoarea Oanei Stancu catre un bebelus de numai 2 luni, care se pare ca ar fi copilul unui fost membru PDL:
„Draga, sugarule,
Abia ai implinit doua luni. Esti inca la vremea cand faci pe tine. Roaga-ti tatal sa iti explice azi despre libertatea presei.
Intelegi ceva din lumea asta, draga sugarule care nici varsta nu ai?
Faptul ca inca nu stii sa vorbesti nu e o scuza.
Stii, scancetele tale imi sugereaza ca nu esti de acord cu Antena 3.
Asa este? Iar faptul ca stai cu fundul intors la mine e o aluzie, nu? Cum ca as manca rahat.
Si eu, si Mihai Gadea. Si Badea…
Asa crezi, nemernic mic?
Numai domnul Voiculescu are voie sa stea in pozitia asta!
Misti din deget si arati spre o jucarie, sugarule?
Adica sugerezi faptul ca noi am fi niste jucarii? Niste marionete?
Pun pariu ca tatal tau e basist ordinar!
Faci caca si ganguresti? „Gu-gu?!” Asta e o injuratura pentru Mugurel Ciuvica sau ce?
Si zambesti la mine in timp ce iti vorbesc? Nesimtitule!
Papi piure? Adica asta e o aluzie la telespectatorii Antenei 3, ma sugarule? Ca nu au dinti?
Nesimtitule! Draga nesimtitule, ca sa vorbesc frumos.
Esti un parazit. Faci caca si mananci toata ziua, in timp ce noi astia de la Antena 3 luam premii de la CNN si luptam pentru ca tu sa traiesti intr-o lume mai buna. O lume fara caca.
Esti un nemernic! Tac-tu e un ratat, iar ma-ta e curva!
Iar faptul ca faci pipi pe tine spune clar ca ai nevoie de Urinal.
Maine, trustul de presa Intact te va actiona in judecata si vei plati despagubiri toata viata. Si tu si neamul tau!”, a incheiat Oana Stancu si i-a luat suzeta copilului.
*gasesti cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune
FRAGMENT DIN CARTEA „TOATE TITLURILE BUNE AU FOST DATE” (APARE LA VARA)
Citeste si: BAIATUL CARE LOCUIA INTR-O CARTE, PRIETENUL MEU, INSELATUL
DEVII BASIST ORDINAR SI NU IMI PLACE !
Stai calm, ii injur pe toti daca merita:))
Devii prost si nu-mi place
Daca mie imi zici „prost” si asta e sinonim cu „bleah Antena 3″…nu devin. Deja eram.
Am vazut idioti care o propuneau pe asta cu poza pe o bancnota si pe Moise Guran, Prim Ministru ! ….si mai sunt multi….(multi, da”prosti).
Ati sesizat greseala din textul A3? „copii mei” :)))
Deja devine o chestie minora:))