copilarieTRICICLETA
Cand spuneam „tricicleta”, la asta ne refeream. Legenda spune ca nu exista o singura tricicleta facuta in anii ’70-’80 care sa mearga in linie dreapta.
14502693_1324203154285307_2663886435183114125_n
NAPOLITATE CACAO
Acestea aveau o crema care se lipea mereu de cerul gurii. Cred ca se gasesc si azi, dar nu se mai cumpara.
13239024_1038780856241894_2516528534004712149_n
PISICA FURIOASA
Stie cineva ce e?
raha
RAHAN
Se primea pe baza de abonament, facut la scoala. Doar cei alesi o primeau, restul se multumeau cu Cutezatorii. O asteptam cam cum asteapta copiii de azi noile serii din South Park, Game of Thrones… si toate celelalte la un loc.
13940886_1105726916176183_1516564112_n
CULORI PASTEL
… de 6 sau de 12 creioane.
trusa_07023300
TRUSA CHINEZEASCA
Avea de toate: guma, echer, rigle, ascutitoare, creion, raportoare… Daca ne apucam sa o scotocim bine, cred ca gaseam si un chinez inauntru.
OFERTA cu amintiri:
Fragment CARTE:
„Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă.
Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o.
Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul.
Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine.
Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă.
Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini:
-Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex!
Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare.
Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin.
Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
cover_blogb
Paginile mele de facebook: cronicipebune, silviu iliuta.
