PARTEA 1. Am simtit nevoia sa scriu acest mini-dictionar dupa ce un pusti de 16 ani m-a intrebat azi: „…da’ ce zici ca era magnetofonu’ ala? Un fel de telefon de pe vremuri?” 
Telefonul cu disc Daca bagai un deget in dreptul gauricii cu cifrea dorit si invarteai, apoi efectuai operatiunea de mai multe ori, puteai forma un numar de telefon. Ca si acum, la celalalt capat era o persoana. Faza naspa era ca si tu si el trebuia sa fiti acasa, langa telefon si langa parinti, in momentul convorbirii.
Carte de telefon Este un fel de catalog de imbracaminte, mare si gros, dar cu numerele de telefon ale vecinilor si prietenilor tai. Si inca alte cateva milioane de necunoscuti. Se tinea langa aparatul de telefon cu disc si in ea gaseai cam ce gasesti acum in memoria mobilului tau.
Sifon
Era o „apa minerala” pe care ti-o preparai singur, introducand la capatul sifonului o capsula cu CO2. Stiu, pare un experiment stiintific complicat, dar nu e. Existau si sifoane, cu plasa, pe care le incarcau la Sifonărie niste magicieni in halate albe. Nu, nu este vorba de sifonarii de la DNA.
Banda de Magnetofon Asta e greu de explicat. Stiti stramosul dvd-ului, care avea un stramos… cd-ul, care avea mai mult stramosi…casetele. Ei bine, stra-stra-strabunicul dvd-ului, se chema magnetofon, iar muzica era imprimata pe o banda. Intr-o banda, pusa pe un magnetofon de 10 kilograme, incapea de 10000 de ori mai putina muzica decat incape acum intr-un iPod. Dar, parca era mai buna. 
Dublu casetofon Nu va speriati, nu faceam drag&drop cu muzica! In stanga apasam butonul de play, iar in dreapta play si record. Da, asa inregistram noi muzici de pe o caseta pe alta.
Oracol Era un fel de stramos al facebook-ului, dar pe hartie. Diferenta era ca pe pagina ta personala iti scriau mesaje idioate toti colegii cu care nu aveai niciun fel de legatura. Si se dadeau prietenii tai. A, nu, acum realizez ca e exact ca facebook-ul. 
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Milieu Da, ceea ce vedeti voi azi pe tipele de pe strada noi tineam pe televizor. Iar pe ele puneam un peste de sticla. 
Mihaela Un personaj de desene animate care nu ne placea prea mult, dar la care ne uitam pentru ca nu aveam altceva. Dura mult prea putin, iar la final ramaneam total nesatisfacuti. Exact cum va uitati voi azi la Mihaela Radulescu.
Teava cu cornete Un stramos al Counter Strike-ului, numai ca se juca in decor real si in loc de gloante erau cornete de hartie.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
Magnetofonul si Mihaela nu le-am prins. Casetofonul de asta avea bunica mea, dar nu m-am gandit niciodata ca pot inregistra de pe o caseta pe alta. :)) Mi-ar placea sa mai am un telefon asa, imi placea la nebunie sa formez numere cu el. Banuiesc ca fiecare generatie are frumusetea ei, dar ma gandesc ce o sa isi aminteasca generatiile de azi? Ce like au dat pe facebook, cum le-a cazut netul…
:))))
eu am unul….
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1585734241678624&set=pb.100007261892587.-2207520000.1434315304.&type=3&theater
Verișorii mei m-au înregistra pe o casetă spunând prostii. ..si în ziua de azi rad de mine și am 20 de ani .
🙂
Am avut toate aceste obiecte in tineretea mea si imi face placere sa le revad este aun muzeu.Te contrazic cu sifoanele pe care le incarcam la sifonaria din coltul dstrazii.Ma tirziu au aparut un fel se sifoane complet diferite pe care le incarcam acasa cu niste dispozitive asemanatoare cu gloantele nu mai stiu cum se numeau.Si pe acelea le cumparam tot de la sifonarie in cutii de zece bucati care de multe ori o parte erau goale..In rest totul este perfect.
Hidrosifon parca se numea. Nu a avut prea mare succes. Era mai bun cel clasic.
Scuze, autosifon. 🙂
Pe numele lui se chema autosifon (cred ca pentru ca se umplea singur, sau pentru ca se umplea automat, sau nu stiu).
Scuze, autosifon. 🙂
Se numeau capsule .O tempora!!!
Firea mea nostalgica s-a bucurat sa vada aceste obiecte vechi. Sifoanele chiar au o semnificatie aparte, erau din sticla groasa, grele, nu mai aveai nevoie de gantere si de la ele vin ochelarii „fund de sifon”.
:))
Am crescut in anii 90′ si stiu ce sunt toate astea
Bravo!:)
„Sifon
Era o apa minerala pe care ti-o preparai singur, introducand la capatul sifonului o capsula cu CO2.”
GRESIT! Astfel obtineai o apa carbogazificata (sifon), ceea ce e diferit de apa minerala care este apa cu continut de minerale, poate fi gazoasa sau plata. Deci o apa este MINERALA daca are continut semnificativ de minerale, nu are legatura cu continutul de CO2.
Da, evident ca e gresit. Ete un fel de gluma:) Nereusita, se pare.
Da, evident ca e gresit. Este un fel de gluma:) Nereusita, se pare.
telefonullll, ah si cand sunam raspundea centralinista(parca asa se zice) sa nu mai zic ca noi eram nu mai stiu cum legati cate 2 vecini pe acelasi nr, sau ceva de genul. si cand raspundeam daca nu era pt noi inchideam si raspundea intr-un final vecinul. ahah sau cand aveam 5 ani, ai mei ma lasau singura si plecau la munca(si n-am mai dat foc la casa- pe nepotul meu acum nu-l lasa nici 2 h singur si are 10 ani) si vorbeam cate 2 ore cu centralinista la telefon, o innebuneam pe saraca femeie si asa nici vecina nu putea sa sune daca avea nevoie. si sifonul….of cat uram sa ma trimita ai mei la umplut sifoane. noi aveam de alea din plastic. di sticle de coca cola (cred), alea de sticla le mai avea bunicul. ce vremuri , ce vremuri…si toate astea nu fac de cat sa ma faca sa-mi fie si mai dor de bunicii mei care nu mai sunt. tataia avea degetele si buza de jos maronii de la carpati si bunica facea cafea (adusa de la turci de o matusa care „facea turcii „) in ibric. off
:):):)
Mai tarziu odata cu democratia, au aparut bauturile in sticle de plastic, se refoloseau sticlele la care se adauga un cap de sifon cu teava , se gaseau in comertul mult diversificat , deacuma. Se incarca si functiona pe acelasi principiu. Ba mai mult se duceau la umplut chiar cu putin sirop in ele, sucul era gata. N-a rezistat mult…!
Erau telefone ,,cuplate”! Practic era acelasi fir, dar numerele erau diferite, ce-i drept se auzea un zgomot , un clik” cand suna la celalat numar sau cand termina vecinul de vorbit. Practic, inconvenientul era ca nu puteai vorbi in acelasi timp sau ti se putea asculta convorbirea, desi se auzea cand intra celalalt, dar nu se vorbea mult la telefon ca acum. Decat deloc era bine si asa, asteptai ceva vreme dupa ce faceai cerere pt. instalarea unui post telefonic, chiar si ani, acceptai si ,,cuplat”, numai sa ti se instaleze.
erau telefoane un cuplaj, numai smecherii nu aveau cuplaj. si suna telefonul, ridicai si tu si vecinul si evident, unul trebuia sa inchida. iar daca nu inchideai se auzea prost si te stuchea cuplajul, inchide telefonu-n …izda matii. ce distractiv era
Sunt nascut in ’96 si cunosc toate aceste lucruri. Ba chiar le-am folosit, si inca folosesc o parte din ele. Nu stiu exact cand au eliminat cei de la romtelecom cartea de telefon, dar prin anii 2000 inca era. Iar stiloul…ce sa zic, il folosesc si acum, si il prefer. Si inca se gasesc si cu pompa, nu numai cu patron 😉
Le am inca pe toate cele mai de sus. Mai putin teava cu cornete.
Sunt toate la pastrare.
Ce tare esti! Trimite poze!
În poza cu mileul este un televizor Diamant 253…:)
Părinţii mei au avut varianta Diamant 153 (cred că era mai veche), dar modelul din fotografie l-a avut un unchi, şi cred că şi bunicii…:))
Maestre Silviu, sa nu uitam de aspiratorul Buran 3(adus de la rusi), restul muritorilor aveau Practic sau Ideal autohtone, de pendula ruseasca, televizorul cu lampi, pick-up-ul cu „placi” luate pe sub mana, ceasul de mana Atlantic Worldmaster, desteptatorul Victoria, radio-ul Gloria(mutat dupa revolutie in bucatarie), antena de bulgari, antena de sarbi sau boxele „Tineret” :))
Nu uitam, maestre:)
si cand mergeam la umplut sifoane trebuia avut mare grija pentru ca ne speriau acasa ca daca il scapi explodeaza si te nenoroceste. si fiecare avea cate un semn la sifonul lui ca sa nu-l schimbe sifonarul cu altul care curge
O Doamne. Imi era o frica sa nu le scap si sa explodeze…
O Doamne. Imi era o frica sa nu le scap si sa explodeze…Ce timpuri…
magnetofonul , intai tesla apoi grunig era foarte pretios. daca il aveai erai invitat la toate ceaiurile chiar daca erai simpatic sau nu
ah stiloul, de preferinta chinezesc, pe care nu-l imprumutai nimanui ca sa nu ii deformeze penita !!!
Mie mi se pare amuzant bibeloul în Forma de peste… toți copii aveau acasă măcar unul și sub el clar era mileul… când ștergeai praful, trebuia ridicat mileul (noi de lene ștergeam numai pe lângă el). asa ne verifica mama dacă am șters praful bine… Și urma vechea vorba : pe vremea mea eram pe câmp la vârsta ta și tu nu ești în stare nici să ștergi praful … :)) Ce timpuri
N-ai cum sa-ti prepari singur o apa minerala. Apa minerala este aceea care are in compozitia ei „Apele minerale sunt apele provenite dintr-o sursă naturală (izvor), sau forată artificial (sondă) și care prin structura lor fizică și compoziția lor chimică – de obicei complexă – pot exercita efecte terapeutice. Ele au o compoziție chimică constantă, raportată la fluctuațiile anuale.” Acasa, iti preparai sifon din apa chioara de la robinet (azi i se spune apa plata) si, mai aveai si bucuria de a injura cate o capsula care nu vroia sa se descarce defel. Au fost cazuri cand, dintr-o cutie, mi s-au descarcat in sticla doar…doua. Ce vremuri, ce vremuri…
E cu ghilimele.
Mai lipseste ceva… Imi aduc aminte din copilarie cum parintii imi puneau povesti pe DIAFILM. Era ca un fel de proiector din zilele noastre, dar mult mai rudimentar. In el se bagau niste filme cu poze care se rulau. Si as mai pomeni pick-up-ul, la care imi puneam muzica, sau chiar povesti de pe discuri de vinil. Aveau mult mai mult farmec decat tabletele si telefoanele zilelor noastre. O seara buna! Alexandru, 30 ani
Vezi ca sunt 15 episoade. Inclusiv diafilmul.
Nu prea am obiceiul sa fac comentarii, dar acum nu m-am putut abtine. In mod sigur nu vom mai reveni la telefonul cu disc ( pentru care trebuia sa faci salturi mortale ca sa-l vezi instalat) in schimb pick-up a reaparut in magazine ( e „cool” sa fii „vintage”) si credeti-ma pe cuvant, „regina” jucariilor din aceasta vara pentru fiul meu de 10 ani si gasca lui de la bloc a fost …pusca cu cornete. Dupa ce m-am chinuit o ora sa-l invat sa faca cornete de hartie, am renuntat si i le-am facut eu!
Tare… Și eu la fel le-sm făcut cornete. În câteva minute s-au plictisit.
Au luat tabletele cu Minecraft. Trist….
Știu ca sunt cârcotașă și mai știu ca putini folosesc cuvantul corect, care e milieu și nu mileu.Te pupacesc Silviu.?
Asa e.
Nascuta in ’95 si le stiu pe toate astea. Pe unele din ele inca le am acasa, inca ascult muzica la magnetofon uneori.
Stilourile chinezesti cu penita de aur, se cumparau ca sa topeasca aurul pentru verighete.
Pingback: Obiecte din anii ’80 explicate generatiei internet (12) – Auzi
Si eu-s nascut in ’96 si stiu deja de telefonul ala (parintii mei l-au pastrat chiar si dupa revolutie), cartea de telefon (inainte sa apara Pagini Aurii), magnetofonul (pastrat tot de parintii mei chiar si dupa ’89; chiar si eu ascultam la el cand eram mic), sifonul (tin minte ca am fost cu mama cand eram mic sa cumparam sifon si am si baut), stiloul (am scris cu el in clasele 1-8), casetofon (ascultam muzica cu el cand eram mic), oracolul ala (il faceau fostii mei colegi si il mai faceam si eu), televizorul ala retro (bunica mea a avut unul cu ecran alb-negru, nu color) si teava aia cu cornete (imi aduc aminte ca am fost lovit cand aveam 6 ani, dar si eu foloseam aceasta arma). Ce vremuri!
🙂
Pingback: Ce mi-a mai plăcut pe internet (8) – Alina Valentina Mihai