Gala Desenului Animat
Este stramosul posturilor de desene de astazi.
La inceput, rubrica de sambata, avea aproape 45 de minute si.
Spre sfarsitul anilor 80, a ajuns sa fie de numai 10 minute/ saptamana.
Da, asteptam o saptamana intreaga sa vedem un desen cu Tom&Jerry.
Telejurnal
O ora, uneori si mai mult de cuvantari, sfaturi, vizite de lucruri si alte porcarii propagandistice.
Un fel de Antena 3 de acum, dar, din fericire, dura mult mai putin.
Cascadorii rasului
Singura emisiune pentru care lasam si fotbal si tot.
Cand auzeam pe geam: „Cascadorii rasuluui. Incepeee!”, se golea terenul de fotbal.
Charlie Chaplin, Stan şi Bran, şi alţi clasici.
Veste trista pentru unii: acestia nu il imitau pe Smiley. Se pare ca a fost invers.
Teleenciclopedia.
Exista si azi. Singura diferenta e ca atunci chiar era urmarita.
Era cam singura noastra privire catre lume.
Singurele imagini in miscare din afara Romaniei.
Odata a scapat un reportaj despre Bremen, iar un vecin, director de fabrica, a spus : „Nu cred ca exista, e o minciuna a imperialistilor, ca prea pare facut din turta dulce.”
Citeste si: Povesti pentru oamenii mari.
AI CARTE, AI PARTE! „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte: „-Pi*da mă-sii, iar bruiază semnalu’ nenorociții ăștia de securiști! F*tu-i în cur pe mă-sa!
El e tata. Injuratura cu curu’ si cu mă-sa, ani de zile m-am chinuit să înteleg ce vrea să zică. Chiar și când am inteles cuvântul cu “f”, tot nu pricepeam cum voia tata să f*tă în cur un securist pe care să îl urce în spatele mamei lui.
-Întotdeauna securiștii ascultă ce vorbești la telefon, bombănea tata și dădea volumul radioului mai încet.
O bună bucată din copilărie am crezut că un securist este un pitic care locuiește în interiorul telefonului nostru. După ce adormeau ai mei, mă trezeam noaptea, ridicam receptorul și șopteam:
-Hei, securistule, ai mâncat azi? Ești bine? Vezi că tata vrea să te fu*ă în cur mâine! Vrei să îţi dau un fursesc și să-ţi citesc o poveste, securist mic?
Mama n-a ințeles niciodată de ce receptorul telefonului nostru era plin de firimituri dimineaţa.”
Parca mai era si Telecinemateca, cu filme vechi, o data pe saptamana, nu-mi mai amintesc foarte bine… martea?
Mai sunt muuuulte. Era sambata seara.
Sambata? Chiar nu-mi mai amintesc. Uimitor este ca nu prea ne uitam la televizor, iar acum cred ca revenim la aceleasi obiceiuri… Bineinteles, din alte cauze 🙂
Telecinemateca nu era miercurea?
NU, nu. Sambata:)
Si eu imi amintesc ca era tot miercuri, Silviu ! Dallasul era sambata …
Poate am uitat…
Dupa revolutie, spre ’95 parca era marti sau miercuri, pe la 10, si la 9 parca era dr quinn 🙂
Da:)
ati uitat Dallasu’…:D
Vine, vine.
Dacă vorbim despre același Dallas, cum de puneau ăia „porcăria aia imperialista” la tv?
M-am intrebat si eu de muuuulte ori. Nu stiu.
Dallasul a fost in ’78-’80 .Pana prin anii ’80 chiar erau emisiuni la tv si seriale americane. Iar Telecinemateca era miercurea dar dupa revolutie.
Azi este Sf.Ilie, la mine nu s-a terminat ziua asa ca iti urez La multi ani Iliuta ,multa sanataate si succes in cit mai multe iedei.Urmaressc tot ce publici indiferent de subiect si imi descreteste fruntea.
Multumesc, dar e nume de familie. Nu se pune:))Pastrez pentru ziua mea.
Mi-a placut mult…:))
🙂
Nostalgie.
Îmi amintesc și de Moștenirea familiei Guldemburg?. Totul era mai bun atunci, pt ca nu aveam cu ce compara. Acum sunt emisiuni, filme și documentare pe care nu le urmărește nimeni preferând mizeria.Pacat.