Ne-a lamurit Patriarhul Daniel, ne-a zis azi de ce au picat comunistii. „În toamna anului 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte, de Sfântul Dimitrie cel nou. Peste câteva luni regimul comunist a căzut”.
Vreo zece ani de zile, Patriarhul Teoctist a aprobat prin tacere sau in scris demolarea multor biserici, printre care si unele de patrimoniu. E o disputa aici, daca doar a inchis ochii si s-a facut ca nu stie sau daca a aprobat asta.
Vreo zece ani a fost foame mare, alte zeci de ani libertatea cuvantului anihilata, oamenii trimisi la Canal doar pentru ca aveau origini mosieresti, toti cretinii cu 4 clase din PCR au ajuns sa conduca fabrici si institutii, ministere si tara, iar situatia era mizerabila sub toate aspectele.
Dar azi am aflat de la domnul Daniel de ce a picat Ceausescu: pentru ca nemernicii de comunisti au interzis pelerinajul la Sfantul Dumitru.
E ok sa nu ai libertate, e ok sa demolezi biserici, mai darami una de patrimoniu, mai faci doua cu termopane printre blocuri, dar pana aici, frate!
Nu am nimic cu credinta oamenilor, mersul la moaste piate avea efect placebo uimitor. Nu sunt in masura sa judec si, in principiu, e treaba fiecaruia. Dar ma enerveaza cand oamenii aia care merg la moaste incalca legea, sunt inconstienti, nu realizeaza ca suntem in situatia in care suntem si confunda respectarea regulilor cu incalcarea libertatii lor.
Nu e libertate ceeace vreti voi si nu e libertate religioasa ce vrea Daniel! Voi pur si simplu va cereti dreptul de a fi inconstienti, de a va ingramadi intr-o biserica, de a lua o boala in care nu credeti si a o da mai departe. Voi pur si simplu va cereti dreptul de a omori niste oameni nevinovati, cei de acasa, patinti, frati, prieteni, prin inconstienta voastra. Nu confundati asta cu libertatea, bre, ca pute!
OFERTA speciala la carti! Click pe poza
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
Mai e ceva de comentat? Eu voi comenta atunci cand religia va zbura din scoli si va ramane doar la biserica si in casa fiecarui enorias/credincios. Cred ca de aici trebuie sa pornim. Societate laica, stat laic!