„Comunicat” Politia Odobesti-Vrancea:
„Subsemnatul, Capitan Ciobanu Vranceanu, aflat la nunta verisoarei mele, pe data de 4 iunie, am aflat cu surprindere ca brand-ul de tara al Romaniei va fi oaia. Mi-a spus nasul. Atunci m-am ridicat de la masa, ajutat fiind si de doi consateni, si m-am indreptat spre sediul Politiei Odobesti, unde am luat de urgenta urmatoarele masuri de urgenta, consemnate aici:
1. Toti ciobanii din zona vor fi numiti sergenti, dotati cu uniforme complete de politisti si vor fi numiti agenti speciali in pazirea brand-ului de tara.
2. Am efectuat un apel telefonic de pe dispozitivul meu catre agent ginerica, cu scopul declarant de a mai comanda niste vin rosu pentru cand ma intorc.
3. Am efectuat de urgenta o deplasare la stana lu’ Priboi si i-am explicat ca de acum incolo el o sa pazeasca brand-ul tara si ca a devenit cel mai important om din sat. L-am anuntat ca trebuie sa fie vigilent si pregatit psihic pentru orice situatie de urgenta ar avea brand-ul de tara. Inclusiv lipsa de cacareze, pe baza de constipatie.
4. Am infiltrat printre oi una neagra, ca sa toarne, in caz ca alte oi vor sa ne saboteze branza nationala. Aceasta misiune era secreta, nu trebuia mentionata in comunicatul de presa. Uitati!
5. I-am lasat lu’ Priboi vestonul meu si pistolul si m-am intors linistit la misiunea mea de la nunta.
6. Acuma, o intrebare am si io: Ce naibii inseamna aia „brand de tara”?
Locotenent-Colonel Ciobanu Vranceanu, Politia Odobesti
*cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
