In ultimele zile am primit multe mesaje de la copii care au trecut pein Orfelinate, Case de Copii, Centre de Plasament, Case de Copii de tip familial sau cum vreti sa le ziceti. Unii au 17-18 ani, altii deja au spre 40. In general, mesajele incep asa:
In aceste adevarate inchisori romanesti, Centrele de Plasament, moare un copil la 5 zile, din diferite cauze. 852 de decese intre 2013 si 2015. Atentie! Nu vorbim de Epoca de Aur, nici de inceputul anilor ’90.
Multi parinti, care vor sa ramana anonimi, imi scriu de mafia adoptiilor. De ce au trecut ei pana sa adopte un copil.
Problema e mult prea mare si este clar ca trebuie facute investigatii si luate masuri.
Dezbatem pe toate posturile daca sa eliberam sau nu infractori. Multi dintre noi cred ca in Romania , in toate Centrele de Plasament , totul este roz si conform standardelor UE. Ne ifacem iluzii ca in domeniul adoptiilor nu e mafie. Este!
Legislatia s-a schimbat, sunt foarte multe locuri in care copiii o duc bine, dar nu peste tot e la fel. Chiar daca unele lucruri s-au intamplat acum 10 ani, sa zicem, oamenii care au comis fapte grave inca mai lucreaza in sistem. Si nu si-au schimbat obiceiurile peste noapte. Nu trebuie sa lasam sa se mai intample atrocitati sub ochii nostri!
Pentru cei care nu sunt struti si nu vor sa bage capul in nisip… ea este Claudia:
„Fotografia aceea pe care ai pus-o la articol era exact ca in Casa de Copii in care am crescut eu. Lagare de copii. Am vazut ca exista romani care nu cred ca mai exista asa ceva. Iadul pe Pamant! Cele mai rele animale, asta inveti acolo, sunt cele cu doua picioare: oamenii. Incepand cu varsta de 4 ani am stat la Camin. Faceam pipi in pat si eram inchisa in beci pentru asta, drept pedeapsa. Cu sobolanii.
Supraveghetorii isi puneau paturi in cap si se faceau ca sunt Baba Cloanta ca sa ne sperie si sa stam cuminti. Eram la Caminul Plopeni din Jud. Constanta. Aveau copii de 6, 7 ani. Apoi m-au mutat in Constanta, iar acolo am trait alt cosmar, violenta venea din partea celor mari. Duminica stateam langa biserica si oamenii ne mai dadeau pachete, mai ales mie, fiind mica si rahitica. Erau doue fete mai mari care ne luau mancare si ne lasau cu stomacul gol. Cand voiam sa mancam si noi si nu le dadeam, ne bateau. Mai ales pe mine, ca eram mai mica. Incepusem sa ascund mancarea in pamant, la baie. Uneori ii spuneam ca nu am luat mancare in ziua aceea, altii ii spuneau ca minteam si ea ma batea. Luam bataie mereu, in fiecare zi. In clasa a patra, prin noiembrie, pe la 10 seara, a venit ingrijitoarea sa vada daca ne-am culcat. Ne-a spus sa ii aratam papucii si cine nu ii avea trebuia sa iasa sa doarma pe hol. Ne-a scos iarna in chilot si maiou. Am inceput sa plang de frig, iar dimineata m-a trezit cu picioare in burta, spunand ca trebuie sa merg la scoala.
A fost iad.
Colegele mele ii aratau ca vomitam sange si un lichid verde, dar tot nu ma lasa si dadea incontinuu cu picioarele, spunand cam prefac. Imi pierdeam cunostinta si vomitam intruna.
Am lesinat si am intrat in coma. Am facut meningita.
La spital a fost Rai pentru mine, ma iubeau toti, de la doctori la asistente. O ruda a unui pacient din salon a vrut sa ma infieze, dar nu au fasit-o pe mama sa le dea semnatura.
Cand am ajuns la camin mi-a spus: „Ce faci, fa? Mai traiesti?”Apoi m-a controlat in buzunare de bani, dar a gasit numai fiole de calciu.
Deci incepind cu scoala ajutatoare eu am dus-o bine, in schimb am avut colegi violati in fund. La rindu lui un coleg, tot in clasa cu mine, a fost violat cind era mic. Si la rindu lui la Banchet, in clasa a 8-a, l-am prins eu cu alti colegi ca au vrut sa violeze alt copil.
La scoala ajutatoare, ne punea sa aratam chilotii. Daca nu erau curati, ni-i baga in gura. Unei colege i-a bagt o pereche de chiloti in gura, apoi a inceput sa ii dea cu picioarele in cap, pana am oprit-o eu.
Of, Doamne! Nu ai idee cate destine frante si chinuite pot fi in astfel de lagare.
Aveam un coleg, Nicu il chema, care a fost trimis la Spitalul de la Palazu, de nebuni. Cand s-aintors, nu mai era Nicu, cel pe care il stiam noi, vesel si razaret, ci era trist si pierdut. Isi bateau toti joc de el. Acum cativa ami l-a calcat o masina si a murit.Eu ti-am spus tie, am trait multe, am vazut multe. Cand veneau ziaristii, toate se aranjau frumos, ne spalau, ne pieptanau, primeam ajutoare… Ne puneau sa zambim ca sa primeasca ei ajutoare. Cand plecau, nu primeam nimic si incepea iar calvarul.”
Pe ei cine ii gratiaza?
Ea este Claudia. Prima poza a articolului este cu titlu de exemplu.
Citeste si: POVESTI
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro sau telefonic, la numarul 0314382822.
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro sau telefonic, la numarul 0314382822.
Vreau sa cumpăr cumpăr cartea ta, sunt in străinătate si direct nu reușesc, ba ca nu e valid județul, ba orașul, ba nu imi recunoaște banca sau cardul.. In fine, pot sa o cumpăr din alta parte? Sau exista o alta modalitate?
Toae au mers pana acum. Iti dau acum mail tie si celor de la editura. De pe [email protected]. Te vor ajuta.
Incearca pe http://www.cartiromanesti.co.uk,aveau cartea in stoc zilele astea si livreaza in mai toate marile orase din europa
Cum putem sa ajutam?
Mulțumesc mult Simona.. Am reușit sa o comand de pe site-ul recomandat de tine.. Azi am făcut plata, abia aștept sa ajungă cartea. Mulțumesc mult încă o data..
SORINE SA NU FIE VREODATA COPILUL TAU!!!
:(((