Pentru cinefili si iubitorii de arta: „a bagat manele la TIFF, mo!”

Din presa: Sute de oameni au dansat pe manele la TIFF: „Au fost miercuri seară peste 800 de persoane la proiecţia documentarului The new gipsy kings (Regii manelelor) şi la concertul de după. Ce a fost îmbucurător a fost faptul că în sală a fost un mix de persoane, nu doar fani ai manelelor, pentru că scopul proiecţiei a fost de a promova diversitatea şi de a deschide minţile şi de-o parte şi de alta.” a precizat Hordilă, pentru Mediafax.

Critica de film pentru cinefili, pentru aia indragostiti de filmele de arta, de Francois Truffaut, de Polanski, de curentul dadaist:
„Ba, manca-v-as gurilii voastre, de cinefili care sarbatoriti diversitatea, o sa va povestesc un film de arta, inspirat dupa un mic fapt real: Adrian Minune.
Eroul pozitiv e un fel de puradel adult cu avere multa, dar nedeclarata, Adrian the Wonder, un supererou. Patruns zilnic de ganduri intelectuale, osciland incontinuu intre curentul romantic  si cel dusmanos. Adrian este o combinatie intre Danny DeVito si Darth Vader. De inaltime si culoare e vorba. Adica e de culoare lui DeVito, ca sa nu dam in rasism, da?
Si Adrian the Wonder are o poveste trista, dar vesela, desprinsa parca din filmele lui Charlie Chaplin. El se naste undeva, o ia de jos de tot, dar prin ambitie, munca, si neplata impozitelor, ajunge tot jos de tot, la 1m 40. Dar sus, ca bani. Si jos, si sus.
Tovarasii lui  aveau nume de animale si de aperitiv. Bursuc si Salam. Iar ei, supereroul, aperitivul si animalul,  erau ca fratii, cantau si bagau Euroii in san  cat e ziua de lunga. Aici ne patrunde usor tema regretului, intalnita si in filmele din periada clasicismului francez, cand toti regretau ca fura, dar ii durea in c*r si furau in continuare. Adanc! Cei trei eroi si fratii lor din clan, ca era un clan mare (analogie cu Clanul Sicilienilor, numai ca e al Bursucienilor) nu plateau niciun impozit, dar oamenilor nu le pasa. Nici macar celor de la TIFF, intelectualilor, care cand i-au auzit cantand s-au urcat pe scaune de fericire. Practic, intelectualii sunt atat de fericiti ca aia sunt atat de diversi si nu platesc impozite, incat a saltat inima in ei pe ritm de „rampampapaga hha ha!”! Cand intelectualii si-au dat seama ca ei platesc impozite pentru manelisti, ca prostii, s-au mai oprit din dans si s-au pus pe mancat pateuri moca din sala de protocol.
In rolul secundar din film ar fi trebuit sa apara si  niste dusmani ai lor, baietii de la ANAF. Numai ca le-a fost mult prea lene sa joace in film si sa ii controleze pe manelisti. Si au preferat sa se ia de babele de la marginea drumului, alea care vindeau urzici. Una dinte ele a interpretat magistral un rol de puscariasa de vreo 2 ani, rol pentru care a si slabit 5 kilograme si s-a imbolnavit de cateva boli nasoale.

Regizorul filmului este o aplicatie de pe Ipohone 7, castigatoare deja a doua premii Canci. Coloana sonora este de exceptie, cele mai bune versuri, la care au plans toti din sala, fiind:
” Pentru toti magnatii
Care stie sa-si faca viata
Hai in vacante
Pe la Saint Tropez
Prin America si prin Africa
Ca trece viata
Ragadaga da!”

Filmul se incheie vesel: dusmanii mor, manelele invinge, intelectualii se transforma toti in fani Guta. Si, pentru diversitate, ca sa o sarbatorim ca lumea, la anu’ va fi invitat la festival un fan ISIS. Pai daca avem un documentar cu ISIS pe ecran, de ce nu?
Numa’ sa vedem la ce va canta baiatu’ ala si daca mai e nevoie de tobe sa faca „bum”.
Divers, nu?”

*cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. TRANSPORT GRATUIT.

Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”

Poza: facebook

sursa poza: facebook