Piept de pui a la Mr. Grey-reteta

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Sunt Mr Grey si iti prezint reteta zilei. Iubita ta e fan 50 Shades? Daca vrei sa o surprinzi de Valentine’s? Iata ce trebuie sa faci: PIEPT DE PUI A LA MR. GREY:

Iei un piept de pui. Secretul e sa te duci la tara si sa il iei proaspat. Il vezi, ii frigi doua suturi in gura, apoi il cumperi. Daca taranul nu e de acord, ii cumperi casa. Daca nu vrea, cumperi tot satul.
Apoi il tai cubulete si il pui in apa. Secretul e sa il tai cu o lama de ras nu foarte ascutita. Il bati bine, apoi o bati pe nevasta, apoi iar puiul, apoi iar pe ea. 
Etapa a adoua: arunci totul in wok. S-ar putea CA EA sa se opuna, pe motiv ca nu incape, si atunci arunci doar puiul. Nu dai foc la aragaz, ci gatesti la foc mic, foarte mic, la temperatura tigarii. Arzi puiul cu tigara circa doua ore, apoi il atarni de sarma. Si il bati iar cu biciul.
Intre timp, nu uita de nevasta ta, gospodina cu pretentii de psiholog, fan 50 Shades. Nu o lasa sa sufere necaftita, pentru ca, daca o ignori, intre ea si pui se instaleaza un sentiment de ura, de gelozie. 
Pentru dressing: spargi rosiile, le dai de pereti, lovesti morcovii de masa si bati cu pumnii patrunjelul. Aceste actiuni nu au nimic logic, dar trebuie sa te descarci si tu cumva.

La final, constati ca ti-a iesit o mancare ingrozitoare si te decizi sa comanzi la restaurant „piept de pui batut, a la Mr Grey”. Daca nu au felul asta, cumperi restaurantul. Daca nu e de vanzare, cumperi tot cartierul sau tot orasul. Cu tot cu primar. Ai grija, cand comanzi, sa strigi sa te auda si ea: „dau 24 000 de dolari pe el, taranco!” A, restaurantul trebuie sa fie neaparat departe. Prin Franta ar fi bine.

Cand vine comanda, iti legi iubita de o sfoara, o atarni in tavan si mananci in fata ei in urmatoarele trei ore.
Pai ori suntem sadici, ori nu mai suntem?

Mr. Grey

Citeste si: Povestea psihopatului bataus si a tarancutei epilate. “50 Shades Darker”

Citeste si: Bate-ti iubita de Valentine’s Day!

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. 

Fragment CARTE:
„Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă.
Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o.
Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul.
Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine.
Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă.
Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini:
-Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex!
Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare.
Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin.
Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”