Plaja Corbu, locul unde traiesc specii protejate de cocalari.

„Plaja Corbu este una din ultimile plaje virgine de pe Litoralul Românesc. Este inclusa in Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării si face parte din Grindul Chituc, zona de importanţă majora din punct de vedere al biodiversităţii, în mod general, şi al ornitofaunei.
ESTE O ARIE NATURALA PROTEJATA!”

Wow! Ce frumoasa e teoria! In practica, intervin mici probleme.
Plaja Corbu este plina de fauna, dar speciile sunt cam…

1. Melteanul cu gratar
Il recunosti imediat dupa penajul sau colorat si ciocul puternic. Unde este un astfel de cocalar, este si un gratar. Nu conteaza ca este sau nu zona protejata. Oricum nu e pazita de nimeni. Cocalarul cu gratar are tricou „aproape” de firma, in sensul ca ii lipseste o litera, iar atunci cand nu are tricou este imbracat cu un lant gros de aur care ii tine de cald.

2. Cocalarul cu nevasta
In general, o bate. Dar, cand nu o bate, urla la ea. Asta daca ea nu are cu 50 de kilograme in plus, caz in care ea il bate si urla.
Oricum ar fi, ii recunosti imediat. In acest VIDEO este cel care striga: “Moni, fă-le cu mâna la fani!”

3. Ghertoiul cu turma

Umbla in stoluri sau turme. Invadeaza plaja sau zona virgina si marcheaza teritoriul.
Atat barbatii, cat si femeile, fac treaba mica la cativa metri de gratar, pentru a impiedica apropierea altei turme. Sunt foarte posesivi si, odata ce cuceresc un teritoriu, cu greu mai pleaca de acolo. In general sunt foarte curati, in sensul ca isi spala masinile, folosind clabuc, direct in apa marii. Tot acolo isi efectueaza si schimbul de ulei.

Toate aceste specii au migrat, de la Mamaia si din alte zone ale tarii, acum, in timpul sezonului de imperechere. Cocălărimile pământului vor pleca la toamna, dar vor lasa in urma lor munti de gunoaie si tone de jeg.
Daca vrei sa ii vezi in actiune, ii gasesti in fiecare zi pe Plaja Corbu- ARIE NATURALA PROTEJATA, DAR NEPAZITA. SI DE CARE NE DOARE PROFUND IN C*R! VIDEO.

De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”