Popi si preoti.

Am avut si inca am prejudecati sau chiar ganduri rele despre preotii romani. Incepanad de la cel din satul bunicilor, care prin vremea comunistilor ii punea pe oameni sa ii construiasca pe gratis vila, sa ii sape gradina. Acelasi preot care dupa Revolutie a avut grija ca primul lucru pe care il face sa fie achizitia unui autoturism de lux.
Atat de rupt de lume mi se parea “tata popa”, mergand cu limuzina lui printre hartoape, pe drumurile pline de pamant si de praf ale comunei, incat n-am avut niciodata vreun respect pentru el. Oamenii mergeau la biserica, l-au ajutat sa isi ridice palat, ii dadeau bani grei pentru Botez si inmormantare, iar el se purta ca o regina. In loc sa aduca alinare familiei, venea la inmormantare si striga la gropari sa se miste mai repede ca el poate sta doar un sfert de ora. Avea treaba la Bucuresti. Satenii il injurau pe la spate, il numeau in toate felurile, dar il tolerau si ii faceau toate mofturile, de ajunsesera pana si sa ii culeaga via pe gratis. “Vinul bisericii”, asa le zicea. Apoi il bea singur, avand grija sa nu scape nici macar un paharel pe la sarmani.
N-ai cum sa ai o impresie prea buna despre preoti cand ai asa un exemplu.
Am mai auzit si am mai vazut astfel de specimene, iar de cand internetul s-a umplut de preoti in masini de lux m-a cuprins o scarba totala fata de aceasta tagma.

Acum niste ani, am intalnit un domn cu care mi-a facut o mare placere sa discut. A fost portar la o echipa de fotbal, in tinerete, stie mai multe limbi straine decat cifrele pe care le poate numara Viorica si daca stai de vorba cu el ore intregi n-ai cum sa te plictisesti. Un om cu o cultura a religiilor senzationala, care iti poate povesti la fel de mult despre Crestinism, despre Islam, despre budism. L-am vizitat la Sibiu, iar oamenii din jur, de la cersetorul de la poarta bisericii pana la chelnerul de la terasa au avut numai cuvinte bune despre el. Se purtau cu el ca si cu un prieten, nu ca si cu un preot, iar asta m-a frapat atunci.
Un om care iubeste oamenii si are o relatie speciala cu ei, gasind o vorba buna pentru fiecare. As putea sa scriu un roman despre intalnirile cu preotul Constantin Necula, dar unele povestiri prefer sa le pastrez pentru mine.
Odata cu el mi-a revenit oarecum increderea. M-am gandit ca poate, undeva in tara asta, mai sunt si astfel de preoti cu har. Sper sa mai fie. Ar trebui sa mai fie.
Pentru mine, momentul in care Constantin Necula va ajunge Patriarh, va fi semnul clar ca BOR e aproape de oameni, nu rupt de ei. Va fi certitudinea ca BOR va reusi sa vorbeasca pe limba oamenilor, sa le dea alinare si o vorba de suflet.
Stiu ca ultima lui dorinta e sa aiba functii, dar asta nu ma impiedica sa sper.

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Cititul desteapta!!! Oferta:

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la