„Sunt Ghita Soricescu, Presedintele Asociatiei Porcilor de Craciun din Romania si Diaspora. Am observat cu mahnire ca tot mai multi romani ii numesc PORCI pe politicieni.
. Comunicat:
Tinem sa dezmintim orice legatura a noastra cu numitul individ. Nu reprezinta Asociatia Porcilor Romani, iar orice alaturare a imaginii sale cu a noastra este o ofensa. Intre porci si politicieni sunt urmatoarele deosebiri majore:
1. Porcii se tavalesc prin noroi si fac murdar doar in cocina lor. Dar se spala! Acesti individ, multi dintre ei, se tavalesc prin legi si umple de jeg o tara intreaga. N-o mai spala nimeni!
2. Niciodata, niciun porc din asociatia noastra nu a avut un obraz atat de gros ca un politician. Chiar si Marele Alb Vasile, care a ajuns la 280 de kilograme, avea obrazul de 18 ori mai subtire decat al lui Serban Nicolae.
3. Noi, porcii, dam pe masa romanilor sorici, carne, jumari. Acesti indivizi fura de pe masa romanilor soriciul, carnea si jumarile.
4. Porcii sunt animale extrem de inteligente, intre primele 5 din lume. Ceea ce nu e cazul cu ei, fiind pe locul 8 700 001. Pe Terra sunt 8 700 000 de specii de animale si plante.
5. Fiecare grohaitura a porcilor inseamna ceva, inseamna comunicare. Noi chiar spunem ceva cand grohaim. Puteti spune asta si despre grohaielile unui hot? Am ascultat filmul de sute de ori si nu am gasit nici macar un micron de materie cenusie.
6. Porcii nu sunt soferi de interlopi, nu au fost si nu vor fi vreodata! Avem si noi standardele noastre.
Asa ca, va rugam, comparati-i cu orice altceva, cu un fund de vierme, cu o murdarie de pe pantof, cu un fund de gaina. Dar nu cu noi! Multumim si, avand in vedere cele de mai sus, nu, mai bine, de Craciun, in loc de porc, sacrificati un politician?”
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
