Povestea Oanei si a motanului Martafoi.

A fost odata ca altadata o nebu… o psiho… o femeie, pe nume Oana. Si aceasta dili-dili avea o pisica, pe nume Martafoi. Oana aici totul normal, sunt multi oameni care iubesc pisici, doar numele e putin ciudat, dar si pe pisica mea o chema Geta.
Si, intr-o zi, Martafoi a murit. Se intampla, toti patim asta, mai putin Highlander si Bruce Willis. Acum urmeaza filmul horror, care din pacate e chiar viata. Si e pe bune:
Mai intai, Oana l-a ingropat crestineste pe Martafoi, la cimitir, , apoi, intr-o noapte, pe la orele doua, a avut o revelatie:
-Ionele, Gigele, sau cum dracu’ te mai cheama pe asta de esti barbatu’ meu azi, eu nu mai pot sa traiesc fara Martzi. Dezgroapa-l!
Si s-a dus biata victima, in miez de noapte, sa dezgroape motanul.
Apoi ea, dili-dili, diva, a sunat de urgenta la un medic (???) si l-a intrebat daca il poate impaia pe dezgropatul Martafoi. Medicul i-a zis ca da si, ca sa scape de nebuna, a sfatuit-o sa il bage la congelator. Apoi cred ca a ras si s-a culcat la loc. Dupa ce a baut apa. (Medicii beau multa apa)
Ceea ce Oana a si facut. Nu a baut apa, ci l-a bagat la congelator. Intre pipotele de pui si rasolul de vita, ea l-a inghesuit pe Martafoi. O sa credeti ca inventez, iar eu chiar as vrea sa fac asta, dar forma de viata chiar asa a declarat la televiziune.La Capatos.(ok, presupunem ca mizeria aia e emisiune de televiziune).  A doua zi, diva l-a decongelat pe Martzi (nu stiu daca a folosit cuptoeul cu microunde, nu a specificat) si, din fericire, nu l-a aruncat in oala de ciorba. L-a impaiat pe sarmanul animal. Fara craniu, o sa vedeti…

Poate credeti ca asta e tot, Nici vorba!
Craniul lui Martzi a fost pus separat, introdus intr-o substanta magica si pus la uscat. Il are si acum pe noptiera, langa pat, ca orice vrajitoare care se respecta. O eprubeta a fost umpluta cu sangele pisoiului, iar forma de viata o poarta acum la gat. Nu stiu ce a facut cu excrementele, dar cred ca sunt puse  bine la pastrare sau a pictat cu ele vreun tablou.

Oamenii de pe pagina Oanei o incurajeaza, ei cred ca ea a procedat exceptional si ca a facut totul din iubire. Martafoi n-are nicio vina, saracul, ar plange de dincolo de trei ori pe zi. Iar eu vreau sa semnalez acum organelor competente ca printre noi exista un psihopat, unul aplaudat de oameni, unul care apare liber la televizor, un model pentru alte fete, viitoare psihopate de nadejde. Si sa stiti ca daca intr-o zi ea va iesi pe strada si va comite un act de terorism, eu o sa zic: v-am spus eu!

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat