Primul joc de strategie cu masini. Pe strazi, la Timisoara!

Buna ziua! Sunt timisoarean din tata in fiu. Eram, de fapt, ca aseara m-am culcat la noi in oras si m-am trezit intr-un joc pe calculator. Arata ca si cum primarul Robu a facut o schita, iar noaptea a venit un copil de 2 ani si a mazgalit-o in halul asta.

Acum ma aflu aici, cred ca asta e nivelul trei pentru avansati dintr-un joc de strategie auto. Exista jocuri de strategie auto? Clar ca exista, primarul Robu tocmai a inventat unul, mama ei de viata!
Acum sunt la volan, tocmai am intrat in intersectie, vai de capul meu de fraier,  si vad mai multe variante. Eu trebuie sa fac dreapta.
1.Pot sa o iau pe traseul punctat 1, apoi sa imi iau masina in spate si sa sarim pe casuta 2, apoi sa fac o rotatie de 180 de grade si cumva sa ma intorc ca sa o iau pe dreapta. Asa arata sotronul, vazut de sus:

Nu pot sa gandesc destul de rapid, de aceea am pus avariile si stau aici sa va scriu. SOS, am nevoie sa imi scrie un prieten de urgenta!

2.Sau as putea sa inchid ochii, sa accelerez si, daca nu reusesc, sa mai cer o viata ca sa ajung la nivelul urmator. GPS-ul meu si-a dat demisia cand a ajuns in intersectaia asta, apoi s-a deconectat singur.
Chiar nu stiu ce sa fac. Am vazut un nebun mai devreme ca a luat-o cu linia punctata intre roti, dar l-a oprit o biciclista si i-a spus: „ba, chiorule,  nu vezi ca asta e banda de biciclete?
Mi-e frica, nu am vazut atatea marcaje in viata mea. O fi o problema de Matematica, in care avem sinusoide, curbe. Plm, si eram bun la astea cand eram mai mic! Trebuie sa calculam raza cercului? Un sfat?

Sa stiti ca eu tot aici sunt, dar nu prea mai am benzina. Nu plec pana nu rezolv problema, nici de-al dracu’! Oricum am observat ca s-a rezolvat problema aglomeratiei, erau atatea masini ca te sufocai. Acu’ nu mai trece nici dracu pe aici, de frica! Un mic sfat pentru soferi, ca sa nu ajungeti in halul meu: evitati centrul Timisoarei, evitati Timisoara, evitati Romania!

„După o oră și jumătate, după ce s-a terminat Șocanta Asia, plictisită de lipsa mea de îndrăzneala, Creața a pus capul pe umărul meu.
– Oamenii ăstia din Asia chiar mănâncă șobolani și viermi, Băiețică?
– Da… e cumplit. E foamete, e o drama!
Mă durea în cur, dar eram în stare să spun orice numai să stea pe umărul meu. Speram că, fiind așa aproape de mine, îmi poate simți bicepsii lucrați pe ascuns. Așa că, de câte ori respiram, îi încordam ușor.
După altă oră, mototolul din mine și-a făcut curaj. Am lăsat și eu capul pe capul ei.

  În filmul pe care îl vedeam părea o poziție romantică, dar în realitate, tot ce simțeam era un ghemotoc de păr în gură.
– Îmi place Richard Gere, Băiețică. E atât de tandru cu ea!
– Bhlh, blhr!
-Te-ai înecat cu ceva, Băiețică? Îți dau un pumn în spate?
Apoi am pus o pernă pe picioare, iar ea și-a pus capul pe ea.
– E un bărbat minunat, o iubește mult, îmi zice impresionată. Iar ea e drăgăstoasă.
– De abia a luat-o. E curvă. O plătește cu 100 de Dolari să fie drăgăstoasă.
– Da, dar eu am văzut filmul. Știu ce urmează.
O mângâiam pe cap cu gesturi lente și, din când în cand îi luam câte un fir cârlionțat și îl înfășuram pe deget.
– Numai cu urechea ai grijă, te rog. Se infectează repede, am luat antibiotice ultima oară.
Richard Gere o săruta pe Julia Roberts pe ecran, iar în jurul nostru două cupluri în călduri trecuseră la treabă.
Pămpălăul blocului, un băiat înalt și foarte slab, călărea de zor o ochelaristă din cartier cu vreo 30 de kilograme mai dolofană.
Când era o scenă mai luminoasă pe ecran, îl vedeam pe pămpălău lingând gura, nasul sau rama ochelarilor. Am decis să nu mai privesc înspre ei.
Nici nu îmi amintesc de unde veneau mai multe gemete: din televizor sau din cameră.
– Băiețică, oare chiar există bărbați atât de romantici?
Richard Gere îi dădea tipei un pahar cu vin și ciocneau.
-Vrei să pun suc de kiwi în pahare? zic și eu. Dăm noroc?
– Eu nu beau porcărie din aia verde!
Și uite așa îți taie femeile cheful de romantism! „