Din presa (sursa poze si informatii BN24):
„Gabriel Oprea a reușit să facă din fiul de 19 ani copia sa fidelă. Gabi Oprea Jr. adoră să fie admirat, îi plac și își permite mașini scumpe și, mai ales, întocmai tatăului său, nu îi place să stea la cozi. Poate și de aceea tatăl ministru îi punea la dispoziție un Volswagen Passat cu girofar care să îl ajute prin traficul greu din București și uneori chiar și în afara Capitalei, ne dezvăluie surse din anturajul prințișorului.
„Băi, nene, sunt membru UNPR si sunt foarte supărat că toata lumea se ia zilele astea de Gabriel Oprea!
Ce aveti, băi, nene cu omul ala care ne-a salvat tara pană acum de multe ori?
Haideti sa va arat niste poze cu copilul lui, ca sa vedeti ce tata bun este Gabriel al nostru.
Vedeti ce copil de exceptie are? Masina asta costă DOAR 100 000 de euro!
Este un Audi S7 Matrix si i-a fost dăruit juniorului de tatăl sau, domnul Gabriel Oprea, cu ocazia implinirii a 19 ani.
Pai, dacă isi crestea copilul prost, nu e asa că acum baietelul avea masina de 2-300 000 de euro?!?!
Daca il răsfăta nu ii lua si lui Ferrari? Sau Maserati, cum au toate beizadelele?
Sau, Doamne-fereste, elicopter?!
Stiti cati ani s-a chinuit Gabriel Oprea să strangă 100 000 de euro din salariul său de ministru si de vicepremier?
Numai pentru masina asta si pentru casa de la Snagov a strans bani 360-400 de ani!
Asa am socotit noi la partid. Vă dati seama, desigur, că in toti anii ăstia a stat nemancat. Ce sacrificii, domnule! Acum intelegeti de ce merge mereu cu coloană oficială? Ca să nu stea in trafic, răilor! Nu are bani de benzină!
Mai mult. Baiatul acesta, Gabriel Oprea Jr, a reusit prin fortele sale, la numai 19 ani sa ajunga intr-o functie de conducere la un renumit partid din Romania.
Culmea, tot la UNPR!
Este Presedintele UNPR Sector 1. Pe munca sa!
Ca să vedeti ca aschia nu sare departe de trunchiul Gabriel Oprea.
Să stiti că Jr are si calitati artistice deosebite. Un simt al frumosului special. Iubeste arta si in special muzica.
In acest scop, el a platit unui manelist o suma de bani pentru a-i compune si dedica melodia „Puștani de Dorobanți”.
Ce filantrop, domnule! Cum sprijina el artistii din buzunarul său!
Asa ca nu va mai luati de el! Nenorocitilor!”
Membru UNPR
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Fragment: „Nu am înţeles niciodată de ce când îi este rău unui om, cineva se oferă să îi aducă un ceai.
– Ce ai, frate?
– Cancer!
– Aaaa, stai liniştit că am un ceai de tei… vindecă tot!
Mai nou e un curent, ierburile tămăduitoate sunt peste tot: Mănâncă acum trei legături de pătrunjel pe zi şi scapi de ciroză!
– E de tei, sigur o să îţi facă bine, Silviu.
Să-mi bag picioarele, e din ăla bun, de TEI!!! Ăsta vindecă tot!
– Sunt convins, eu şi când am avut pneumonie, tot cu ceai mi-a trecut.
– Ai rămas glumeţ! Ca atunci când eram mică, îmi spune.
Se apropie de mine, cu halatul desfăcut. Toată căldura pielii sale radiază înspre mine. De sub halatul ei ies unde şi mirosuri, ca acelea care îi făceau pe Tom şi Jerry să plutească. În traducere, pentru cei care au sărit direct la desenele cu roboţi: „Boss, era bine rău androida, frate! Te vrăjea ca un Bakugan din ăla care scuipă energie!“.
E prea aproape!
Începe să îmi maseze mâna dreaptă, la încheietură. E bine.
Apoi, pentru că nu are o poziţie bună, se așază lângă mine, pe pat. E mai bine. Sper că profită de mine, măcar acum când sunt bolnav… ”
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la ;
*gasiti cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune
