De pe facebook, Alex Costache, ziarist:
Cred ca iti trebuie ceva curaj pentru ca la 32 de ani sa te iei in piept cu boss de boss al Romaniei.
Stiu, „e meseria ei, e procuror, isi face doar treaba pentru care e platita bla bla”… Si alte sloganuri.
Tin sa va reamintesc ca tot „treaba lor” era si in cazul judecatorilor care s-au pensionat repede inainte de verdict, iar procesul a foat reluat de la zero. Si, din cauza asta, s-a ajuns ca un proces sa dureze atatia ani.
Sigur, oamenii aveau dreptul sa iasa la pensie, dar ramane intrebarea de baraj: de ce aiba sa repartizezi un proces unui judecator aflat la pragul de pensionare?!
Revenind la Alexandra Lacranjan, de 32 de ani, eu cred ca trebuie „observata atent”. Doar n-o sa stea Kovesi pe viata la DNA.
Fiind din Teleorman, Alexandra Lacranjan cred ca stie destul de multe despre increngaturile si caracatita din zona. Parintii, bunicii, vecinii de pe acolo vorbesc asa: „Vezi casoaia aia cat doua strazi? E al lui Dragnea!”. „Stii silozurile alea privatizate pe doi lei? Sunt ale lui Dragnea.” „A, pai de spatiile alea comerciale nu te atingi, sunt ale lui Dragnea.”
Am auzit eu lucrurile astea, in plimbare prin Alexandria si Turnu Magurele. De la vorbe la dovezi e cale lunga si este treaba doamnei Lacranjan sa le aduca.
Sa speram ca nu se va lungi procesul pana va iesi si ea la pensie.
Mai sunt doar vreo 30 de ani pana atunci…
PAGINILE MELE DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și international.
– Oamenii ăstia din Asia chiar mănâncă șobolani și viermi, Băiețică?
– Da… e cumplit. E foamete, e o drama!
Mă durea în cur, dar eram în stare să spun orice numai să stea pe umărul meu. Speram că, fiind așa aproape de mine, îmi poate simți bicepsii lucrați pe ascuns. Așa că, de câte ori respiram, îi încordam ușor.
După altă oră, mototolul din mine și-a făcut curaj. Am lăsat și eu capul pe capul ei.
– Îmi place Richard Gere, Băiețică. E atât de tandru cu ea!
– Bhlh, blhr!
-Te-ai înecat cu ceva, Băiețică? Îți dau un pumn în spate?
Apoi am pus o pernă pe picioare, iar ea și-a pus capul pe ea.
– E un bărbat minunat, o iubește mult, îmi zice impresionată. Iar ea e drăgăstoasă.
– De abia a luat-o. E curvă. O plătește cu 100 de Dolari să fie drăgăstoasă.
– Da, dar eu am văzut filmul. Știu ce urmează.
O mângâiam pe cap cu gesturi lente și, din când în cand îi luam câte un fir cârlionțat și îl înfășuram pe deget.
– Numai cu urechea ai grijă, te rog. Se infectează repede, am luat antibiotice ultima oară.
Richard Gere o săruta pe Julia Roberts pe ecran, iar în jurul nostru două cupluri în călduri trecuseră la treabă.
Pămpălăul blocului, un băiat înalt și foarte slab, călărea de zor o ochelaristă din cartier cu vreo 30 de kilograme mai dolofană.
Când era o scenă mai luminoasă pe ecran, îl vedeam pe pămpălău lingând gura, nasul sau rama ochelarilor. Am decis să nu mai privesc înspre ei.
Nici nu îmi amintesc de unde veneau mai multe gemete: din televizor sau din cameră.
– Băiețică, oare chiar există bărbați atât de romantici?
Richard Gere îi dădea tipei un pahar cu vin și ciocneau.
-Vrei să pun suc de kiwi în pahare? zic și eu. Dăm noroc?
– Eu nu beau porcărie din aia verde!
Și uite așa îți taie femeile cheful de romantism! „
