Doamna Simona Gherghe, domnilor Cătălin Măruţă, Dan Capatos şi Mădălin Ionescu. Protest pentru nepoţei- Doamnă Gherghe, domnilor Capatos, Măruţă şi Ionescu.

Sunt o bunică îngrijorată şi scârbită şi vă scriu cu o mare, mare rugăminte.Eu şi celelalte colege de la Asociaţia Pensionarilor am rezervat o cabană la ţară pentru două zile. E aer curat, mâncare făcută în casă şi este linişte.
Am vrea să va invităm pe toţi patru acolo, să staţi de vorbă între voi două zile si să ajungeţi la un fel de pact. Că noi ne-am săturat!
q1
Domnule Cătălin, ne-am săturat să ne întrebe nepoţii de ce trebuie să mai facă şcoală. Ei văd la televizor un agramat pe nume Mexicanu’, care face şi spune tot felul de mizerii şi mai este şi vedetă. Domnule Cătălin, aveţi copil, o să mai aveţi unul. Chiar nu va este scârbă seara după emisiune să mergeţi la el, ştiind că 1000 de copii de la ţară şi l-au făcut idol în ziua aceea pe Marian Mexicanu’? De ce îl chemaţi? Vă trebuie bani pentru implantul acela de păr? Fudulie de Bucureşti, va spun eu! Bărbatul trebuie să fie puţin mai frumos că dracu’! Dar dacă ţineţi neapărat la părul acela, doamna Stela, vicepreşedintele asociaţiei, are câţiva cai la ţară, la Şimleu. Va poate da în fiecare lună 3-400 de fire de coadă de cal. Sunt tari, lungi şi rezistente şi vi le puteţi implanta unde vreţi dumneavoastră! Fără a mai trebui să va luaţi de pe fund! Va rugăm, domnu’ Cătălin, vorbiţi cu domnii de la celelalte emisiuni şi spuneţi-le că de luni nu mai chemaţi scursuri la televizor. Şi nu veţi mai fi nevoit niciodată să va scoateţi păr din fund, va promit eu!
q4
Doamna Gherghe, va văd duduie drăguţă, tânăra, frumoasă. Pentru ce? Pentru ce arătaţi toate mizeriile, nespălaţii, maneliştii şi personajele alea odioase? Înţeleg că aveţi salariu mare. Eu am vorbit cu fetele de la asociaţia din Carei, apoi am cerut sprijinul celor din Bihor şi Satu Mare. Vă ţineţi bine? Din pensia noastră va donăm timp de 6 luni, în fiecare lună, câte un euro. Se strâng 3856 de euro pe luna, fata mea. Sau 3855, că mai moare câte unul. Ăştia sunt bani cu care puteţi să trăiţi liniştită pînă vă găsiţi altă meserie. Una decentă, să nu va fie scârbă de dumneavoastră, ca acum. Cred că vomitaţi mult când vă demacheati seara după emisiune. Şi asta este trist. Dacă nu vomitaţi, este şi mai trist. Doamna Gherghe, va rog eu, beţi o ţuică cu domnul Măruţă la pensiunea noastră, nu staţi certaţi că prostii! La noi se zice: nu sta certată că vaca pe bou. E doar o vorbă, dar cât de adevărată este! Va lăsăm să huzuriţi două zile pe cheltuiala noastră, nu va punem la treabă. Numai să gândiţi puţin vă cerem, credeţi că se poate? Spuneţi-i aşa: „Băi, Măruţă, eu de mâine nu mai chem manelişti şi mizerabli, dacă nu mai chemi nici tu!” Cât e de greu? Va ia un minut. V-aţi transforma pe loc într-un om bun, aproape cum se prefăcea Andreea Marin că era, când era la tv. Dar nu era.
q3
Domnule Capatos, eu nu cred că sunteţi prost. De aceea îmi permit să va scriu, păreţi a fi un om ironic şi inteligent. Atunci …pentru ce? Pentru bani?! Nu mai avem, că v-am da. Îi dăm pe toţi doamnei Gherghe, dar eu şi prietenele mele vă putem ajuta aşa: vă ducem cu schimbul copiii la şcoală, facem cu ei lecţii ca să nu mai plătiţi meditatori. Apoi le citim seara poveşti, cât sunteţi dumneavoastră plecat la mizeria aia de emisiune. Numai va rugăm să scoateţi rapandulele alea de pe post, să chemaţi oameni care pot vorbi corect limba română şi care nu au mai multe kilograme de silicon in corp decât de carne. Cât despre Daniela Crudu…o plătiţi?! Avem şi noi curva satului, că de’…bărbaţii au nevoi. Vorbesc de cei neînsuraţi, cei cu usor handicap şi cei mai molâi.Dar a noastră, curva satului, este obosită, a îmbătrânit şi nu prea mai face faţă. Pe Daniela o putem lua la noi în sat o vreme, să facă treabă în paralel cu Leana. Măcar la asta se pricepe, nu trebuie să vorbească. Că la televizor vorbeşte şi ne deranjează pe toţi. Bărbaţii neînsuraţi din sat îi vor da Cruduţei nişte haine, o casă. Iar de băgat în gură va avea ce să bage tot timpul.
q2
Domnule Mădălin Ionescu, mi-e scârbă. Staţi şi dumneavoastră la întâlnire şi, dacă ajung ceilalţi la o concluzie, încercaţi să nu îi furaţi şi să nu îi păcăliţi. După ce nepoţica mea a venit de la alimentară fredonând ceva din Fernando de la Caransebeş, v-am urmărit la o emisiune. Am rezistat la televizor 15 minute şi de atunci mă doare stomacul în fiecare zi, la aceeasi oră. Era acum un an. Doamnă şi domnilor, vă rog să vă închideţi în pensiune şi să vorbiţi. Dacă nu ajungeţi la un acord, noi suntem hotărâţi să vă ţinem acolo pînă o faceţi. Vă obligăm să căutaţi de ouă găinile şi raţele , nu pe manelişti şi pe toţi inculţii, aşa cum faceţi acum. Vă forţăm să mulgeţi vaci adevărate, nu din alea siliconate. Şi să curăţaţi noroiul de pe copitele animalelor, nu doar de pe degetele nespălatelor. Vă ţinem pînă ne trece scârba. Vă ţinem pînă uită nepoţeii noştri că existaţi! Vă ţinem cu forţa, chiar de o vom face ani de zile! Chiar de vom face puşcărie pentru asta! La vârsta noastră, nu mai avem ce pierde. Dar nepoţii noştri da.”

Doamna prof. Elisabeta Tomoiu, Asociaţia Pensionarilor, Dindeştiu Mic.
Asadar, bagam capul in pamant ca strutul si asteptam sa treaca?
Nu va trece. Daca nu facem nimic, televiziunile vor difuza in continuare mizerii, iar CNA-ul nu va face nimic.
Urmariti interviul cu un reprezentant CNA: Daca iti pasa si tie, semneaza petitia si da SHARE pe pagina ta de facebook. Daca ne strangem mai multi, poate Parlamentul ne va baga in seama. Trebuie sa incercam si sa le aratam ca in Romania mai sunt si oameni normali.  

23 thoughts on “Protest pentru nepoţei: Doamnă Gherghe, domnilor Capatos, Măruţă şi Ionescu.

  1. Sara says:

    Va faceti sperante degeaba, ” doama Elisabeta Tomoiu”! Astia nici cand de-abia mai au glas de la raceala nu-si parasesc posturile de frica altora(destui) cu o si mai mare capacitate in ale barfei si circului. De altfel, devine si mai periculos daca ii puneti pe toti in aceeasi locatie. Daca le mai sare vreo idee trasnita din capsoarele lor” luminate” si cine stie ce potlagarii mai vedem pe tv! Nu numai astia ar trebui „retinuti putin” , ci multi altii ce fac emisiuni doar pentru o singura categorie de telespectatori. Nu o spun! De dimineata pana seara se vede doar prostie, violenta, regii de tot felul in care vulgaritatea nu are cum sa nu-si faca prezenta, etc… si seara, ce sa vezi… din cand in cand …film pentru copii! Yupiiii…. Bate-ti copilul sa stea cu ochii zgaiti pana la ora unspe, sa vada si el ceva la tv…..

  2. Comix says:

    asta e o scrisoare degeaba , total lipsita de umorul unei bunicute adaptata la era cu pizipoance posesoare tzatze si cururi de afisat& maimutoi cocalari salivaci, de dat ca exemplu negativ nepotilor mult mai isteti , chiar si la varsta lor frageda, comparativ cu exemplele negative si cretine care inunda respectivele emisiuni TV. Pe bune, nu este deloc dificil sa-l faci pe un copil istet si curat sufleteste sa vomite si sa-si bata joc de niste imbecili care produc si urmaresc astfel de emisiuni. Pur si simplu ii expui la astfel de cretinisme, facand maxim mishto de protagonisti, astfel incat micutii sa perceapa ca au libertatea sa-si bata joc maxim de ei, fara sanctiuni din partea parintilor si bunicilor pt. exagerarile de porc ale micutilor ingerasi, ci, dimpotriva, rasplatindu-le din plin micutilor ingerasi reactiile lor de porc, critice si spontane, cu rasetele de incantare si incurajare ale parintior si bunicilor.

  3. ew says:

    da e adevarat dar sa nu uitam ca in tara asta exista CNA da???? deci cei de la CNA le da voie sa apara la tv aceste scursuri ….si mai sunt si alte emisiuni de genu….de ce le da voie CNAul sa apara pe sticla ??/findca si pe la CNA ajung niste bani grei de la aceste emisiuni…

  4. carolina says:

    Silviu este deosebit de talentat,atit de bine si de amuzant descrie aceste mizerii ce vor sa se numeasca emisiuni.Nu ma uit la nici una din ele ca sa nu vomit ,doar aflu de la voi la cronica ce se intimpla.Uneori dati prea multee secvente lucru care pe mine ma deranjeaza.Nici emisiune de la antene cu cei doi idioti care fac circ dis de dimineata.Nici la ei nu ma uit aflu tot de la voi.Va multumesc ca imi mai descretiti fruntea .

  5. Nicoleta says:

    Din fericire nu urmarim la tv decat emisiunile de stiri. Si nici acestea prea des. Habar nu am cine este Marian Mexicanu . Din pacate daca vrem sa ne educam copiii frumos trebuie sa ii tinem departe de aceste emisiuni ,,de divertisment,, . Nu stii niciodata ce surprize te asteapta. Se presupune ca emisiunile de revelion se urmaresc in familie asa ca ne-am asezat cu fiica noastra de 9 ani la vremea aceea sa vedem practic un show de striptease al Nicoletei Luciu …. Biancai Dragusanu si prezentatorul acela de la meteo. A fost si ultima data cand am vazut o emisiune tv din Romania.

  6. Pingback: Scrisoarea unei bunicute catre Gherghe, Capatos, Maruta si Ionescu. - Cronica Carcotasilor

  7. annie says:

    bravo!in general numai vedete peste noapte care nu pot lega doua vorbe corect,ajung la tv,adevaratele vedete sunt undeva uitate….ca nah…nu se mahalagesc,nu-s cu fundul gol,au decenta…iar decenta dupa pareea multora,nu are ce cauta la o emisiune tv…pt ca nu mai are rating…sunt multe cazuri care chiar tebuiesc mediatizate,dar nu mahalageala si agramatii!

  8. Gras Panda says:

    Daca vreti sa ii ardeti pe nemernici si credeti ca suntem multi, nu aveti decat sa scoateti din grila de canale cele 4 posturi, e simplu…In felul acesta nexam audienta, nexam publicitate, nexam lovele si asta este mai crunt decat o amenda de la CNA oricat ar fi ea de mare pentru ca jigodiile stiu cat e amenda dar stiu si ce bani le vin din publicitate si o fac deliberat…Nenorocirea este ca mai si scapă uneori de amenzi, fie le contesta fie primesc doar avertisment.

  9. mario says:

    Eu am renuntat la cablu de 3 ani, asa ca nu mai vad nici-o emisiune de „stiri” sau de „divertisment” care abunda pe ecranele de „tembelizor”! Daca vreau sa mai aflu ceva, ma uit pe net, daca nu-mi place nu ma uit, caut altceva mai interesant. La „stiri” toata ziua se vorbeste de arestari, de scumpiri, toate nenorocirile, nu vezi nimic bun sa se faca in tara asta ! Mi-am pus o parabolica si ma uit la posture straine la liber, fara abonament, unde cel putin vad lucruri mult mai interesante, chiar daca nu inteleg ce spun. Eu nu inteleg o chestier. De unde stiu ei cine se uita la un post tv si cine nu, ca sa-si faca ratingu’ ? Toti se lauda ca ei la emisiunea X sau Y au avut cea mai mare audienta la populatie decit postul concurent!MI-E SCÎRBĂ DE EMISIUNILE LOR, INDIFERENT DE POST AȘA CĂ MĂ BUCUR CĂ AM RENUNȚAT LA CABLU !

  10. Tudor says:

    Exact. Iar de pe PrimaTV sa dispara toate emisiunile si serialele alea cu actori cocalari in roluri de cocalari ca vad ca au gura sa tipe ca ei sunt integri, civilizati si intelectuali (dar numai 2 ore pe saptamana). Mi-e cam lehamite si greata de critica si sarcasmul Cronicii la adresa altora si de campaniile alea stupide ale postului. Daca de pe Prima dispar toate cacaturile raman numai cu rubrica Meteo.

    • Silviu Iliuta says:

      Dupa cum vezi…am aprobat acest comentariu. Peste tot sunt mizerii, asa este. E o exagerare in ce spui, dar sunt multe porcarii. Cele mai flagrante de pe piata raman Maruta, Gherle, Capatos, Wowpiz…orice ai zice.

Lasă un răspuns