Nimeni nu ne impoziteaza noua viitorii fratiori!”, a declarat Mac Puiu, reprezentantul puilor romani, presedinte al Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Oualor.
„Suntem organizati in patrule, facem de garda 24 de ore din 24, in toate satele si comunele, dar si in Bucuresti. Suntem peste tot: in cuibare, in curti, dar si in balcoanele din Bucuresti.”
,
Acesta este manifestul nostru:
Frati, surori, la lupta! Dragi oua,
Ati stat atatia ani adormiti in cuibare. V-ati lasat sparti de toti prostii.
V-ati lasat calcati in picioare de toti porcii.
V-ati lasat facuti omleta si amestecati in tot felul de ciorbe.
Nu ati avut mandrie, dragi oua!
A venit vremea revolutiei! Vremea schimbarii!
Daca astia vor sa va impoziteze. nu va mai ascundeti prin fundul curtii!
Daca vedeti reprezentantii ANAF, puneti mana pe arme si iesiti la lupta cea mare!
Singurul act de eroism pe care il puteti face este urmatorul: daca il vedeti pe Vosganian, trebuie sa va sinucideti, sarind in capul lui. Toti!
Veniti la lupta cea mare: oua vs politicieni imbecili.
Deviza noastra este: mai bine ajungem McChicken decat sa ne impozitati ouale!”
Acum poti FACE COMANDA PENTRU” „CRONICILE UNUI BARBAT”pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT.
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S: Se livrează și internațional.
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
