O dragoste din alta lume

         de Alina
         Romania, 2023.
         Sambata seara.
         Ne intalnim in fata la fostul Teatru. Intram la o păcănea. Directorul teatrului, care acum e dj Estragon, ne roagă să rezistăm până la after party. Fiecare jucator are la dispozitie 3 actori. Se bagă banul si, la bataia gongului, actorii imita un fruct. Mai suna cate un telefon, jucatorii intra, ies, dar nu ne suparam. Doamna care era inainte plasatoare ne serveste cu seminte. Alea pestrițe se termină primele. Când se termină și alea albe, de dovleac, ne mutăm unde era înainte Ateneul, că e Festivalul “Dușmanul-trecut, prezent și, mai ales, viitor”. Din cand in cand, cate un instrumentist isi aduce aminte niste note ratacite si se sinucide. Pianistul caruia ii vin fragmente in cap fragmente din Musorgski isi taie venele cu partiturile. Contrabasistul are flashback-uri cu simfoniile lui Beethoven, rupe o coarda si se sugruma cu ea.
       Copiii care merg pe strazi  au niste telefoane in forma de ochelari de cal. Se mai izbesc de ziduri si de stalpi sau chiar unii de altii si scot onomatopee ciudate. Cei mai destepti stiu chiar si 10 cuvinte, unele lungi, din 5-6 litere. Sunt imbracati la fel. Copiii bogati se deosebesc de cei saraci prin operatii estetice. Fetitele primesc cadou la botez silicoane, botox si genute, sa fie instragramabile. La iesirea din maternitate se face primul tatuaj. Ora de curs dureaza 10 minute iar pauzele se tin pe youtube.
       Aia batrani, trecuti de 35 de ani, se intalnesc la shaorma gluten free row vegan low fat fara colesterol. Mai vine cate un rebel care comanda cu detoate, dar este alungat cu pietre si fuge de nebun, pana i se imprastie detoatele. Stau fiecare pe cate o banca si discuta. Temele sunt: recomandari de psihoterapeuti, ce pastile bune s-au mai inventat, ce oferte sunt la magazinele de alcool.
       Usor usor, organele cu care simtim o sa ni se atrofieze. Nu o sa mai auzim muzica, nu o sa mai vedem culori, nimic nu o sa ne mai produca emotie. O sa uitam sa radem si sa plangem, pentru ca nu o sa mai avem nimic frumos care sa ne invete sa facem asta. Lumea fara arta o sa fie seaca si trista, iar viata fara arta o sa fie mai deprimanta decat moartea.

OFERTA PANA DUMINICA:

O dragoste din alta lume

Lasă un răspuns