S-a dus si lumea minunata.

S-a dus si o lume minunata, a plecat la casa din deal. S-a dus si Mihai Constantinescu dupa doamna Isoscel. Si rand pe rand, dispar toate punctele fixe pe care le aveam cand eram copii, toti oamenii la care pe uitam cu gura cascata inainte de epoca internetului. Topescu, Dinica, Dem, Tamara, Stela… Cand deschideam televizorul, duminica la pranz, la Album Duminical, si apareau ei, parca obiectul ala de propaganda cu tub catodic capata culoare. Nu mai era totul atat de sumbru, atat de urat. Pentru ei tineam televizorul in casa, altfel ai mei l-ar fi pus demult pe foc. Constantinescu inseamna pentru mine cea mai tare piesa pentru copii care a fost cantata vreodata. Cea mai vesela dintre toate. Sunt convins ca pentru multi dintre voi e la fel. Si asta e mare lucru. Se duc toti. Semn ca imbatranim, iar atunci cand nu va mai ramane in jur nimeni din copilaria noastra, o sa ne dam seama ca nu ne mai regasim pe aici. Si plecam si noi. Silviu Iliuta