A sarit meltenimea romana pe Adeilina Pestritu. Am citit comentarii de la „de la ce fotbalist ai covrig, fa?”, zici si tu ca ai covid sa te bage iar lumea in seama”, pana la „o proasta mai putin.” Am mai citit comentarii de genul asta atunci cand a murit o fata care canta manele, de topaiau toti cretinii de fericire pe marea mocirla a Facebook.
Bai, baieti, va spune unu’ care poarta masca atunci cand se intalneste cu altcineva din afara cercului de prieteni si pe care chiar l-a salvat pe moment asta: Covid poti lua oricum. De la imbecilutu’ ala in maiou care umbla azi prin Kaufland cu masca pe barbie, de la desteapta aia din OMV care a intrat in fuga in benzinarie fara masca si ne-a zis: „eu decat platesc, ies repede, nu iau nimic!” Daca cei din soiul asta de cretinoid erau purtatori de virus si stranutau langa mine, luam Covid de 7 ori pe zi. Apoi prietenii. Purtati voi masca atunci cand va intalniti cu ei la un sprit sau cand plecati in concediu? Eu nu port.
Nu inteleg in ruptul capului cum dreaq poti sa te bucuri ca animalu’ de raul altuia, mai ales cand ala nu ti-a facut nimic, nu te-a deranjat cu nimic, ba nici macar nu stie ca existi. Pestrita e una care face bani si cand se pozeaza in lift si ia 15000 de inimioare pe Insta numai daca merge zece pasi pe strada. Sunt o gramada de fete frumoase, mult mai frumoase decat ea care nu-s in stare sa se vanda nici 1/100 din cum o face ea. Are ceva al ei! E o calitate sa fii in stare sa gasesti sponsori grei. E tare! Si o spune un om care nu urmareste fete celebre pe instagram, deci rupt tota de zona asta.
Nu m-as inregimenta niciodata im armata de folowers pe care le au 99,9% dintre vedetele de Instagram de la noi pentru ca imi place sa citesc, prefer articole si altele.
Dar de aici, de la opinia personala despre un om, despre o influencerita ca ea- pe care pot alege sa nu o urmaresc, iar viata mea nu devine mai saraca – pana la a-i vrea raul, e o prapastie de netrecut. Fetele ca ea sunt in toate tarile si vor avea succes cat timp va exista social media. Mult mai mult succes decat niste obositi care scriu -ca mine- si pe care nu i-a ajutat natura si nu ii lasa nici creierul sa posteze selfie-uri din lift sau de la sala. Da, am tot respectul pentru munca ei, chiar daca nu mi se adreseaza neaparat mie.
Fetele frumoase sunt nenumarate pe Insta, dar doar cateva au acel „ceva” care le scoate din multime. Asa va fi cat va tine lumea, peste tot si in Romania, ca daca nu era asa si eram o tara de intelectuali, Plesu avea doua milioane pe Insta si ii dadeam inimioare zilnic cand se poza in biblioteca in acelasi halat, iar Patapievici avea 50 000 de like-uri pe Facebook la o analiza despre Kant.
O fata, o tanara pe care n-o placi,
e in spital si, tremurand intre un test si o injectie, iti citeste tie mizeriile, vede cum o injuri ca la
isa cortului pentru simplu motiv ca exista.
Cum sa doresti sa moara un om care e altfel decat tine? Toti care aveti comentarii din astea odioase la adresa ei sunteti niste frustrati penibili si, sincer, intr-o lume ca asta de azi, daca ar trebui sa aleg intre a fi o influencerita de Insta si un om care doreste raul altuia, as alege sa fiu Adelina.
Oferta speciala la CARTI! Cu autograf:
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
