Si eu vreau sa fiu nepoata lui Pandele!

„Desigur, sloganul PSD m-a insufletit. Si eu „indraznesc sa cred”, mai ales acum, dupa ce am vazut ca nepotica domnului primar de Voluntari Florin Pandele a ajuns deputat pe pozitia 1 la Ilfov, din partea PSD.
Sunt Bianka, dar, ma poate chema cum vrei tu.
De ce cred eu ca merit sa fiu nepoata lui Pandele?
In primul rand, si mie si domnisoarei Alexandra Corina Bogaciu ne place culoarea roz. Mie pe haine, domnisoarei pe pereti.
In al doipolea rand, ea a luat 5,33 la Bacalaureatul de Limba Romana la scris si 7 la oral. Aproape aceleasi note le-am luat si eu, pe medie: 10 la oral si 2,33 la scris. (Eu am si scuza ca sunt americanca)
Dotarile intelectuale: studiati atent aceste doua poze cu noi si spuneti dumneavoastra:

Eu:

Si nepotica:
Tot „aia mica”:

Parerea mea sincera este ca suntem cel putin la fel de bine dotate amandoua si ca o sa facem furori in Parlament si pe la televiziuni. Daca ea ar avea ochii mei, am semana ca doua picaturi de parfum. Parerea mea!
Asa ca fac un apel pe aceasta cale: domnule Florin Pandele, va rog, puteti sa ma adoptati si pe mine? Exista adoptie de nepotele? Daca nu exista, puteti sa dati o lege?
Daca nu puteti si nu va lasa doamna Gabi, incercati macar sa vorbiti cu un prieten primar sa ma adopte? Sau un ministru, ceva? Ca la domnul Dragnea nu indraznesc, ca am inteles ca locul e ocupat. Deocamdata…
Faceti ceva, domnilor care sunteti smecheri prin primarii si prin Parlament: adoptati si voi o nepotica! Nu e pacat?”

PS: Am facut si o petitie: „Shy Bianka vrea in Parlament! Sprijina sy thu!”

Ia carti la oferta, neamule!

 (pamflet-pentru cine nu intelege care e treaba)

Aceasta care urmeaza e o reclama pentru carti. Daca te deranjeaza, imagineaza-ti ca sunt bijuterii, haine sau vibratoare.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.