Un nene primar, al comunei dâmboviţene Vârfuri, Petru Iuga, a trimis o scrisoare oficiala Inspectoratului Teritorial de Munca.
„Prin prezenta, Iuga Petru, primar al localităţii Vârfuri, jud. Dâmboviţa, îmi declin responsabilitatea măsurilor dispuse de dumneavoastră pentru Primăria Vârfuri, jud. Dâmboviţa. Motivaţia dată fiind de comportamentul contabilei Stoica Georgeta. Dat fiind faptul că am rămas primar la 2016, vrea să îngheţe orice activitate în localitate. Dovada se argumentează prin neplata lucrărilor şi altor plăţi ce trebuiau făcute pentru a desfăşura o activitate normală. Să-mi scuzaţi expresia, dacă nu vor neuronii – lindicul respectivei, nu se fac plăţi, nu se alocă din buget ceea ce trebuie făcut în localitate. Se poate verifica în spate tot ca o măsură prin care s-a efectuat medicina muncii, a fost achitată la 2 ani. Respectiva are impresia că face favoruri primarului”
Pe specimenul asta l-au ales oamenii din comuna.
Si nu oricum! Ci dupa ce in 2013, cand ursii atacau comuna, fiind întrebat ce măsuri de siguranţă ia pentru a-i proteja pe părinţii şi copiii care mergeau prin pădure către şcoală, primarul a spus: „De ce au făcut copii?“.
Si oamenii l-au ales.
Absolut intamplator va spun ca multi fac glume pe facebook despre cei pe care ii aleg turcii si francezii.
Lasa, ca noi suntem mai breji!
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
poze: Adevarul
