„Sunt Marinela Istocea si sunt extrem de revoltata!
Pana mea, dimineata ne bucuram si noi de iarna. Faceam cazemata pe centrul bulevardului Drumul Taberei.
Aia mici topaiau asa de bucurosi, nici nu pot sa va spun ce sclipiri aveau in priviri si ce imbujorati erau.
Barbatul meu facea un om de zapada exact in mijlocul intersectiei, unde sta de obicei politistul.
Iar eu ma pregateam sa fac un iglu.
Cand, deodata, a aparut un monstru: UN ECHIPAJ DE DESZAPEZIRE.
M-am speriat! A fost un moment infricosator pe care nu il voi uita niciodata.
Noi, fata in fata cu ei! Exact ca in filmul ala: „Intalnire de gradul trei”
Va dati seama? Un echipaj de deszapezire IN BUCURESTI? Pe o strada?
Noi nu am mai vazut asa ceva!!! Nu suntem obisnuiti.
Copiii mei au inceput sa urle: „Maaaaamiiii, uite OZN-ul!”
Barbatul meu le-a facut poza, sa o aibe ca amintire pentru nepoti.
Dar eu sunt speriata, domnilor!
Daca mai apar si altele? Daca cumva curată dracu’, din greseala, bulevardele?
Va dati seama ca o sa fim nevoiti sa mergem maine la serviciu? Si copiii la scoala?
Va dati seama ca se duce naibii tara asta de râpă?
Uite, o sa ajungem ca japonezii aia nenorociti care fac tunele prin zapada!
Sau, mai rau…ca norvegienii???
Exact ca animalele, domnule!
Ptiu! Să dau cu niste usturoi si sa scuip repede in sân, poate dispare!”
PS: Ar putea fi si mai rau!
Daca ne rapesc martienii, ne duc in fata blocului nostru, ne pun o lopata in mana si ne pun sa dam zapada?!?!
Citeste si: POVESTI
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
Chiar s-a vazut asa ceva???!!! Incredibil….
Uimitor!
Numa să nu ne ducă în fata altui bloc…..al tău:)))))) ca atunci îl f*** în gură pe marțian:))))))
:)))))
e incredibil sa o cheme Marinela si sa fie si revoltata in acelasi timp. Cred ca daca o chema Ioana nu mai era…