Ma uitam la niste imagini din Anglia. Un pusti, copil de mingi, a aruncat mingea repede inapoi in teren, iar Tottenham a dat dat gol la faza urmatoare. Mourinho l-a imbratisat pe pusti, apoi cineva de la club l-a chemat sa ia masa cu echipa. Cel mic nu era la o cantina de la stadion, ci in lumea minunilor. La interviu a zis ca nu erau obligati sa o faca, nu se astepta la asa ceva, dar ca e un gest frumos si ca se bucura ca ii cu cunoaste pe fotbalisti. Pustiul vorbea mai bine decat toti fotbalistii romani la un loc.
Stirea urmatoare a fost despre Federatia Romana de Fotbal care nu l-a chemat pe Hagi la tragerea la sorti. Pentru ca omul nu a incaput pe cele 30 de locuri ale romanilor, umplute cu functionari si functionarasi de la federatia aia plina de penibili, veniti acolo sa se pozeze cu vedete. Ca la circ.
Cam asta e diferenta de mentalitate. Pe afara, fotbalistii, antrenorii, simt ca fara oameni sunt zero, si incearca, impinsi si de aparatul de marketing, evident, sa se apropie de ei. Vedetele fac acte caritabile, si nu doar de Craciun si Pasti. Oamenii inteleg ca sportul inseamna in primul rand legatura cu societatea, cu cei mici, ca sportivii sunt exemple, nu zei.
Iar ai nostri, care se cred zei, deasupra lui Hagi. Si vorbesc de functionari.
Doua lumi, doua mentalitati. Avem o suta de ani in urma si nu ne mai revenim.
