Tara in care mori cu zile dupa ce suni de trei ori la 112.

In momentul asta, e clar ca tot ce tine de Statul roman e falimentar. Tot ce misca. Sisteme de alerta care ne dau 100 de mesaje de test pe zi, dar uita sa ne anunte cand e ceva important, ministere-mamut cu cativa oameni care muncesc si tin in spate alte mii de oameni, Sistemul de Sanatate , Cardurile de Sanatate, Serviciul de Telecomunicatii Speciale. Ani ne zile ne-am hranit cu iluzia ca toate astea merg schiopatat, dar reusesc cumva sa mearga.

 O fata a sunat de trei ori la 112. DE TREI ORI! Si in fundul Indiei daca traiam, aveau aia timp sa vina sa o salveze. Daca  mergeau cu caruta!

Alexandra o chema.

Ea a fost localizata, dar polițiștii și anchetatorii au întârziat ore bune să intre în locuința principalului suspect, un bărbat de 57 de ani, pe numele său Gheorghe Dincă, din cauză că așteptau autorizația de percheziție, deși ar fi putut intra direct, potrivit legii. “Pecheziția locuinței lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimei din Caracal a început după aproximativ trei ore de la momentul în care s-a obținut autorizația, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din anchetă.” Va dati seama ca niste politisti au asteptat in fata unei usi, desi aveau dreptul sa intre? Va dati seama ca aia nu cunosteau legea? 

Traim intr-o nesiguranta totala. Acum, in 2019, incepem sa platim toate mizeriile: oameni angajati pe pile in toate institutiile, softuri defectuoase, la care nu se plateste mentenanta, vandute de Ghita ministerelor, dupa spagi grase. La cativa ani dupa Colectiv, avem cluburi la fel de nesigure, dar cu afis la intrare: “neautorizat ISU”. Ce gluma proasta!

Se pare ca doua fete au murit. 

Acum, in 2019, am inceput sa platim pentru ca am tolerat ca mamaligile acest sistem de hoti. Pentru ca am dat spagi sa ne facem copiii functionari prin ministere. Pentru ca nu ne-a interesat niciodata daca sistemul merge, ci doar daca noi si neamul nostru suntem bine. Pentru ca dam spagi la gaze ca sa luam autorizatii, chiar daca nu avem lucrarea in regula.

Azi protestam. Cei vinovati trebuie sa iai dea demisia. Dar ei sunt doar cativa incompetenti dintr-un lung sir de incompetenti. Am mai zis-o si la Colectiv: suntem girantii acestui sistem de Stat falimentar.  Noi!

Cele doua fete de la Caracal au platit pentru incompetenta noastra, pentru ca toleram si sponsorizam un sistem faimentar. Isi vor da demisia seful Politiei, Prefectul, mama prefectului si toate neamurile alora care au ajuns dupa TREI ORE la locul crimei, apoi au asteptat la usa ca prostii. Fetele s-au dus. Acum vrem sange. Vom avea. Dar maine??? Maine, sistemul VA FI EXACT ACELASI! Noi vom da spagi si ne vom pune pilele in functiune sa ne angajam copiii pe functii. Noi vom fi la fel. Ne vom face ca respectam reguli, ne vom face ca invatam regulamente, vom umple pana la refuz un aparat de Stat, in goana dupa sinecuri.

 Astia isi vor da demisia. Dar noi? Noi cand ne schimbam?

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

a