Scuzati-mi vorba, dar parca suferim de un fel de retard colectiv. Parca ne trezim toti acum si ne miram ca toate serviciile care tin de Statul Roman sunt falimentare. Se mai mira unu din cand in cand pe Facebook ca in Romania nu se angajeaza oamenii pe merit, ci pe pile. Mai are cate unu o revelatie ca baiatul lui, care a terminat cu 10, a fost detronat de unu cu 5 pe linie.
Citeam cum vreo zece oameni strigau revoltati ca nu e posibil sa nu fim in stare sa localizam un om, in 2019. Pai dar ce, ma, fratilor, cand a cazut avionul prin Apuseni am fost in stare? Indignarea a durat trei zile, apoi nu s-a schimbat nimic.
Altii se revolta ca un om cu media 5 a ajuns mare sef pe la Politie prin Olt. Pai dar ce, ma, fratilor,
cati copii care nu le au cu scoala v-ati angajat pe la ministere? Cati copii de nota 5 n-ati pus in functii pe la primarii? V-a pasat atunci ca sistemul e in colaps daca va angajati acolo incompetentul? Nu. V-a pasat doar sa il vedeti pe ala micu’ in fruntea bucatelor, cu salariu maricel si el sa poata da loc de parcare pe pile altor neamuri.
Cati agramati au facut pe spaga facultati particulare pe la care au trecut de 3 ori in 4 ani, pentru ca mai apoi sa se angajeze in mari functii de notari sau avocati?
Daca iei la bani marinti absolventii romani de facultati, 50% dintre ei sunt analfabeti functionali, iar aia care ar merita nota 10 se pierd prin multimea celor care isi cumpara nota 10.
Va mirati ca politistii habar nu aveau care-s regulile si puteau interveni si fara mandat. Pai, ma, fratilor, de care ori am respectat noi, romanii, regulile? Incepand de la alea de convieture in comun, la care si porcii se descurca mai bine. Iesi pe prima sosea si vei vedea o mana pe geamul masinii, scuturand scrumiera. Mergi pe marginea drumului si vezi expozitia de pet-uri. Mergi in primul parc si vezi rumegatorii de seminte la banci! Reguli? Noi ne miram ca politistii nu stiu si nu respecta regulile si ca seful politiei e un tablagiu angajat pe pile? Pai asa e toata tara, ma! Orice ati spune, astia suntem noi. Cei 20-30% care au inteles sau incep sa inteleaga ca trebuie sa se schimbe sunt prea putini. Cei care traiesc in strainatate s-au disciplinat fortat si incep sa inteleaga.
Mama, numai politistii nu respectau reguli sau nu le stiau! Noi, toti ceilati, suntem perfecti!
Deocamdata atat putem. Pilangii, spagari si producatori de gunoi pe strada. Apoi ne minunam ca aia care ne conduc sunt la fel ca noi. De unde sa ajunga altii, ma, acolo? Sa ni-i numeasca martienii?
Scuzati logoreea, da’ tare ipocriti mai suntem.
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”
