In tara asta, ai uneori impresia ca Justitia nu e numai oarba, ci si surda. Si plecata dreaq departe. Exact in momentul cand ar trebui sa fie in sala de judecata, ea zace beata printr-un sant, ca nesimtita.
Justitia e un termen vag. E larg. Dar ea e definita din multimea oamenilor care o compun.
O judecatoare, de pilda, Cristina Coarna de la Judecatoria Braila, a considerat ca un nenorocit de 32 de ani, concubinul sorei unei minore de 13 ani, poate fi trimis in arest la domiciliu. Asta dupa ce nemernicul a sechestrat si violat in mod repetat o fata de 13 ani.
In cazul asta, Justitia e si tampita. E o nenorocita la fel de mare ca bestia care si-a recunoscut violul.
Sunt tata, am doua fete, si ma intreb daca vreodata as putea sa accept un astfel de verdict batjocoritor si daca nu m-as duce peste judecatoarea aia sa o scuip. Repetat. Nu-s un om violent, dar cu siguranta, acea judecatoare merita orice, in afara de respect.
Haideti sa va citez din domnia sa:
„faptele inculpatului, deși reprobabile nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacție a societății din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viața, existența în vreun fel. Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă”.
Va marturisesc ca dupa ce am citit aceasta motivatie, am simtit brusc ca imi creste tensiunea. Un judecator nu judeca faptele, ci da verdictul in functie de „numarul persoanelor care ies in strada la proteste”.
Bai, nene, deci ne-am dar dracu! Acum nu mai judecat violul si crima, ci „rumoarea sociala”! Ba, unde a facut scoala tanti asta? La scoala de judecatori a lui Stalin? Cu scuzele de rigoare, nu ma pot abtine: doamna, esti de o prostie fara margini! Doamna Cristina Coarna de la Judecatoria Braila, sunteti cea mai nasoala judecatoare de care am auzit vreodata, atat de prost pregatita incat Justitia din Romania ar trebui sa faca acum implozie, de rusine ca are in randurile ei asa o loaza.
Ma opresc aici, ca poate ma dati in judecata daca spun tot ce-mi vine la gura. Desi, daca nu ies oamenii in strada sa va apere, s-ar putea sa scap lejer. Penibila faptura, infecta profesionista!
CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf?
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
