De zeci de ani, vara, romanii se roaga pentru ploaie.
„Ne rugam cu rugaciuni pe fiecare duminica si in fiecare zi la el acasa, ca sa ne dea Dumnezeu ploaie sa se indrepte recoltele si sa putem sa supravietuim”, a spus un enorias.
Multi vad seceta ca pe o pedeapsa meritata.
„Ne-a pedepsit Dumnezeu, de aceea nu ploua!
Nu vreau sa daram universul nimanui prin acest articol. Nu am nici cea mai mica intentie de a face asta.
Vreau numai sa informez ca acum, in 2015, exista in sistem prin care noi, oamenii, scoatem apa din pamant!
Stiu ca pe unii dintre cei care se roaga in fiecare an pentru ploaie s-ar putea sa ii socheze!
De aceea, ii iau incet.
Apa magica din pamant se scoate asa:
-se sapa/foreaza o groapa la vreo 40-45 de metri,
-se pun niste tuburi in pamant,
-se adauga nisip margaritar,
-se pune o pompa,
-un om apasa pe un buton,
-apa, care pina atunci venea de sus, acum vine de jos.
Ma rog, procedura este putin mai complexa, dar ideea formidabila e ca daca urmezi procesul tehnologic se intampla o minune: apa magica este scoasa la suprafata de obiectul extraterestru pe care tocmai l-ai construit. Obiectul se cheama : PUŢ!
Exista chiar si magicieni! Niste vraci care construiesc aceste creatii martiene. Se numesc puţari!
Important: Daca vedeti pe stalpi afise pe care scrie :SAP PUŢ, sa nu va rugati la ele! Acei oameni care au scris afisul sunt magicieni, dar NU SUNT SFINTI!
Inca o veste socanta: v-ati rugat timp de 20 de ani sa vina ploaia. Daca fiecare dintre dumnneavoastra ar fi sapat un centimetru pe zi (cu unghiile?)… asta inseamna 3,65 metri pe an. In vreo 13 ani ati fi sapat cel mai smecher puţ din Romania!
Unu’ de fiecare om! Era plina tara de puţuri!
Apoi, nu vreau sa va incarc memoria, dar odata scoasa apa din pamant, este pompata pe niste ţevi si ajunge sa ude tot campul.
Si chestia asta are un nume miraculos: SISTEM DE IRIGATII.
Ma scuzati ca v-am deranjat.
Daca va este lene sa faceti ce scrie mai sus, dati-i inainte cu rugaciunea!
Dar va anunt ca in Dubai nu a functionat si au inceput sa sape.
A aparut! carte noua. Comanda AICI
OFERTA SPECIALA:
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
