Toboganul lui Dorel.

Se facea ca aveam o viziune. Si o auziune. O voce puternica de barbat m-a trezit noaptea si mi-a zis:
-Dorele! Stii toboganul ala pe care il ai tu de facut maine in parc? Din ala de care fac toti fraierii?
-Da, stiu!
-Dorele, tu poti mai mult! Tu esti un artist, un creator. Nu trebuie sa te multumesti cu putin!
-Da, stiu!
-Creaaza ce magnific. Nu stiu… ceva unic! Schimba panta! Surprinde-ma!
-Da, Doamne!
Si, a doua zi, artistul din mine a realizat asta:

Deci copiii se pot da si cad direct in picioare! Nu stiu daca inetelegeti cat de avantajos este pentru parinti sa nu ii mai ridice de pe jos, dupa ce copiii se dau pe tobogan. Cata energie economisesc!
Alt avantaj e ca, practic, copilul se urca acolo si nu mai atinge toboganul. Adica el nu se mai freaca, nu se mai uzeaza si tabla rezista mai multi ani.
Comandati acum un tobogan. Niciun parc fata tobogan Dorel!
Acum, nu ma opresc aici! Visul meu este sa realizez un montagne russe, dar fara curbe. Unul doar cu linii drepte la 90 de grade, cu masini care cad direct in cap la prima „curba”.

Nici macar nu mai este nevoie sa construiesc celelate „curbe”. Va dati seama ce economie facem?

Dorel

PS: Acum 5 minute mi-am dat seama ca Domnul are vocea asemanatoare cu a vecinului de sus.

AI CARTE, AI PARTE! „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
sursa poza: facebook