Scrisoarea lui Tudose catre Liviu Dragnea:
”Liviu, mie mi-a placut de tine. Inca de cand te-au adus astia de la PDL, imca de cand ii carai sacoul lui Nastase, de atunci de cand ii aduceai tigari lui Ponta. Cand te-am vazut cum il saruti in dos pe Ponta, cu cat talent si daruire, cand am vazut cum ii lingusesti pe interlopii din teritoriu, mi-am zis: asta o sa ii lucreze pe toti si ajunge sef. Si i-ai lucrat, rand pe rand, cu mana altora. Pe Ponta, pe Firea, pe Stanescu. Dar am tacut. Pentru ca prin birouri era bautura destula, pentru ca era cald la partid. Luam si un salariu bunicel, m-ai facut si premier. Aia nu mi-a plact, Liviu! Ca premier trebuie sa stai foarte multa vreme treaz, ca te filmeaza astia. De aia mi-am si bagat picioarele repejor.
Acum plec, Liviu! Am intrat ieri in biroul lui Codin si nu mai era urma de whisky. Am fost la tine in birou. Nimic! Mi-a spus fata ta, Irina, ca te-a pus la regim. Am fost si la Grindeanu in birou, dar era lumina stinsa. Nici Grindeanu nu mai e, Liviu. Atunci mi-am dat seama ca doctrina partidului e buna, programul e sustenabil, dar nu mai sunt lichiditati. Deloc. Am mers la seful nostru adevarat, Valcov, si i-am explicat situatia.
-Sefu’, nu mai sunt lichiditati la partid! Ce facem?
Mi-a zis:
-Vremuri grele, Mihaita! Nu mai e lichiditati pe piata, deloc! Nu vezi ca ne chinuim sa furam de la primarii un miliard? Tu stii cate eforturi fac eu? Tu stii cu cat am luat eu Renoirul ala care anul trecut facea doua milioane de euro? Cu 500 000, Mihai! Ca n-am mai multe lichiditati, iar carduri nu tin ca mi-e frica de bancomate. E vremuri grele, Tudose.
Asa ca am plecat, Liviule. Merg la Ponta un an si dupa aia mai vad eu. Are un butoi de tuica de prune de la socra-su si mi-a dat birou la boxa, langa el. Cat o avea si asta lichiditati, ca dupa aia… cred ca ma transfer la Murfatlar.”
Al tau, Mihai. Sa stingi lumina la PSD dupa ce plec eu De fapt, las-o asa, ca toti hotii sunt inauntru.
*pamflet, ca mai sunt vreo doi care nu s-au prins.
Reducere mare la carti:
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”