-Uita-te in ochii ei! mi-a spus mama. Cand vorbesti cu o fata, sa te uiti la ea, ca sa vada ca nu ai intentii ascunse.
Prima batalie am pierdut-o prin 1992, la un interviu. Patroana, in jur de 30 de ani, frumoasa foc, cu un decolteu pana foarte aproape de buric.
-Varsta? m-a intrebat.
-18 ani.
-Ce faceti acum?
Am incercat sa ma uit fix in ochii ei. Nu voiam sa clipesc, de frica sa nu deschid ochii si sa ma uit la sani.
-Student.
-Ce forma de a colabora doriti?
-De pară.
Am clacat. Desi se uita la mine, privirea mi-a picat drept in decolteu, la buric.
-Obsedat… afara, va rog! Urmatorul!
Am picat. Dar mi-am jurat ca din ziua aia voi fi puternic.
A doua oara am clacat prin 2000, cand am iesit cu iubita, la film.
-In sfarsit, o sa o cunosti si tu pe Danuta, prietena mea.
Si le-am cunoscut. Adica am cunoscut-o. O tipa cupa D, cu pieptul acoperit de doua batistute cupa A. Toate instinctele mele de bebelus s-au trezit.
Si am incercat sa nu cobor privirea mai jos de gat, jur! Am incercat sa privesc la ecran, am incercat sa ma uit in ochii ei, la floricele si la prietena mea. Pana pe la jumatatea filmului:
-Aoleu, Silviu, mi-a cazut o floricica pe gat?
Din momentul ala, ochii mei m-au parasit si au plecat intre cele doua batistute. N-a mai existat film, n-au mai existat floricele. Si, dupa 5 minute, n-a mai existat nici prietena mea. Si nici Danuta.
-Ce prieten pervers ai! Aveai…
A treia oara am iesit la masa cu colegii.
Si greseala unei colege cu decolteu imens a fost ca s-a asezat in fata mea. Am rezistatr eroic. Efectiv imi tremura barbia, care tot voia sa se aplece cu tot cu cap. Cat am vorbit cu ea si mi-am jurat ca privirea va sta cand in ciorba, cand in ochiul ei stang. Mi-am spus in gand tot felul de citate motivationale. „Hai, ca poti! Priveste-o in ochi! Esti facut din vointa, coane!”
Am rezistat pana la felul 2, cand in minte mi-a venit un citat cu munti si vai, am cedat si m-am uitat in decolteu. Cand s-a ridicat sa mearga la baie, m-am dus dupa ea, tot cu privirea acolo. Nici macar nu mi-am dat seama ca mergeam.
–
Fetelor, e greu! E o batalie pe care niciun barbat nu o poate castiga. (Asta daca ii exceptam pe Botezatu si Razvan Ciobanu. Ei sunt puternici.)
E aproape imposibil pentru noi sa dialogam cand vedem asta in fata ochilor.
Asa ca, daca te recunosti in poza asta, tin sa iti spun: Imbraca-te! Vreau sa iti vorbesc.
Daca nu, o sa vorbim prin semne, nu e bai!
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK.
Fragment:
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu. Creierul său nu funcționează până ce alcoolul nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
