Nu stiu ce sa spun. Am citit pe Facebook un mesaj. Pe de o parte, ma bucur ca un copil vrea sa munceasca, iar pe de alta… are 14 ani! Parca as vrea sa traiesc intr-o tara in care copiii de 14 ani merg la munca doar vara, in vacanta, pentru a se pregati pentru viata, nu pentru a supravietui.
“NEFERICIREA DE A FI COPIL ÎN ROMÂNIA
Azi, mă grăbeam să plec din Baisoara înspre Cluj, iar la ieșirea din Baisoara pe marginea drumului, era Alex, care gesticula in speranța ca va opri cineva.
Cand l-am zărit primul gand a fost sa-l evit, vorba aia eu ma grăbeam la Cluj dar fixandu-i privirea ceva m-a făcut sa opresc brusc, si sa-l întreb ce doleanțe are, vorba aia un copil la 14 ani ce își poate dori ziua in amiaza mare pe marginea unui drum prăfuit…
Dau geamul jos si îl întreb dacă are nevoie de ceva, la care răspunsul lui:
“-Dacă puteți sa ma duceți pana in satul vecin( Lita), dar sa știți ca nu am bani sa va dau pentru drum.”
-Hai strumfule, ca nu vreau bani, dar zi-mi ce faci la Lita?
-Merg sa îmi caut de lucru, azi am fost in Baisoara, nu am găsit si încerc la Lita.
-Cati ani ai?
-14.”
In momentul acela parca mi-am înghitit cuvintele dar si “problemele”.
Drumul a durat vreo 15 minute, timp in care mi-a povestit ca provine dintr-o familie cu 9 frați, tatăl lor i-a părăsit de 3 luni, a plecat in Italia cu o “alta”.
Si-a dorit pana de curând ca tatăl lui sa se reîntoarcă la ei dar a aflat ca o data cu plecarea sa in Italia a luat si toți bani (100 de milioane vechi) care au fost agonisiți de-a lungul timpului pentru terminarea casei in care locuiesc.
Ar mai fi multe de zis, însă prefer sa ma opresc si sa va zic ca este el este Alex, are 14 ani si își cauta de lucru din poarta in poarta.
Nu cerșește, deși ar putea, vrea doar sa-si strângă ceva bănuți pana la începerea școlii.
Nu fac un apel umanitar, întreb daca aveți nevoie de o mana de lucru, sau cunoasteti pe cineva binevoitor care ar fi dispus sa ii ofere ceva de lucru!
Dacă nu, e binevenit si un share!
Numa bine’ rău la nimeni!”
Daca sunteti din zona si puteti ajuta, va rog sa luati legatura cu cei de la pagina Regiunea Tecuci.
Multumesc!
CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”
Din nefericire, copilul ăla doar are nevoie de atenție și puțină consiliere. Părinții sunt amândoi acasă.