De cand mama m-a facut, in Titan, acum o gramada de ani, eu nu am auzit de vreun infractor reeducate dupa inchisoare. Aveam si noi in cartier fosti puscariasi, bagati la racoare pentru diverse, de la furt, la violente. Niciunul, dar nici macar unul nu a iesit de acolo alt om. Din contra, parca toti au devenit tot mai rai. Era doar o chestiune de timp, odata eliberati stateau putin in libertate, apoi o comiteau iar.
De cand cu legile bramburite ale lui Tudorel, situtatia e si mai crancena.
De aceea m-a socat, m-a uimit, stirea de pe Mediafax:
„În data de 30.01.2019, începând cu orele 10:00, un deţinut care execută în regim închis o pedeapsă cu închisoarea în Penitenciarului Bucureşti Rahova a beneficiat de o recompensă cu permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o perioada de 24 ore, in intervalul 30.01.2019 ora 10:00 – 31.01.2019 ora 10:00. În jurul orelor 10 :40 , în timp ce se deplasa către domiciliul declarat, în mijlocul de transport public (tramvaiul 32), a observat o persoană de sex masculin care încerca să sustragă un telefon mobil din geanta unei doamne aflată in imediata apropiere”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii Penitenciarului Rahova. Deţinutul i-a atras atenţia femeii care urma să fie păgubită, dar şi a hoţului, drept pentru care acesta a devenit agresiv şi l-a tăiat cu un cuţit, provocându-i o tăietură la cap şi la urechea stângă.
Cred ca omul asta trebuie respectat pentru ce a facut, trebuie laudat. Si mai cred ca daca vom populariza cazul, e posibil ca si alti detinuti sa inteleaga ca este posibil sa te schimbi.
Nu stiu, poate ca sper prea mult, dar omul asta ne-a aratat ca se poate, iar asta nu e putin lucru.
Felicitari, frate si uite, ai reusit sa demolezi ideile preconcepute ale unui om, ale mele. Chiar nu mai speram ca este posibil sa apari. Multumesc!
Nu dati banii pe prostii, luati carti la oferta:) Click pe ochiul dubios de mai jos.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”