M-am vaccinat azi in frumoasa localitate Catunu-Cornesti, dupa ce am cautat o juma’ de ora dispensarul uman, care n-apare pe Waze. In cele din urma, mi-a zis un localnic biciclist ceva de genul „e la pizzerie”. Asa ca am cautat pizzeria. Mai intai am mers la bar pentru ca asa mi s-a parut mie logic. Dar nu era, nu se facea pizza. „Doar
cipsuri cu ciapa mai avem, bere si tarie”. Un om bun de acolo a completat: „Dispensarul de oameni e langa pizzeria aia, Silviu”. Uimit de faptul ca ma cunoaste, n-am zis nimic. M-am gandit ca de emotiile de la febra vaccinarii le-am spus eu numele si nu mai stou. Asa ca am tacut malc. Le-am multumit si i-am intrebat iar unde e dispensarul uman. Domnul cu caciula, cel care mi-a zis pe nume, s-a pocnit peste frunte, adica „prost esti, ba!”, si a spus iar: „e langa pizzeria aia, Silviu!” In fine, l-am rugat sa-mi explice si mai simplu, pe mintea mea, si a iesit „ia-o stanga acilea la oglinda, treci strada mare, o apuci drept pe drumul ala prost si dai in pizzerie.” Am dat in ea si am pozat-o. In stanga ei, cladirea alaturata, e a dispensarului uman. Asta daca sunteti programati in Catunu si doreati sa stiti. Daca va cheama si Silviu e nasol, o sa incurcati tot.
Cat despre vaccin, n-am febra, nu tusesc, nu doare capul, totul bine,
excelent, perfect. Iar solzii de pe omoplati au inceput sa straluceasca.
CITESTE! A APARUT. Click pe poza:
Cu autograf?
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
