„Cand au ajuns in Bucuresti pareau oameni normali!” a declarat un martor cocalar din staff-ul actorului, care este in acelasi timp si impresarul actorului.
„La aterizare, clientul meu, Vin Diesel, avea pachetele si parea ca gandeste limpede. Si acum are pachetele de primavara, dar in stomacel. Si nici cu capul nu e prea in regula: s-a inscris la PSD si si-a schimbat numele. In loc de Vin Diesel isi zice Bere Motorina.
Ea… Paloma Jiménez, ce sa mai spunem? Manechin de succes, apolitic, bruneta focoasa. Iar acum, din cauza poluarii, a ramas doar ultimul nume din ea. Si in loc de haine de firma, a inceput sa se imbrace in milieuri.
I-am dus de la aeroport si i-am lasat pe Mosilor, colt cu Eminescu. Pe unde trec in fiecare zi masini, troleibuze. Au locuit acolo o luna de zile.
Si uitati si dumneavoastra transformare:
Cat despre ala mic, ce sa mai spun?? Natura poate fi foarte dura uneori! :(:(
Cu aceasta ocazie vreau sa fac un apel,” a continuat martorul cocalar. „Cine este domnule, primar la Bucuresti? Nu are de gand sa faca nimic cu poluarea asta? Eu pe Brad Pitt nu vi-l aduc aici, ca sunteti in stare sa mi-l transformati in Fuego!”
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.
