Viorica a vrut sa aprinda lanterna, dar a fost sabotata de agentul chinez WRONG PIN.

 FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Doamna Viorica a vrut sa aprinda lantern de la telefon, cat timp era pe scena, dar nu a reusit. De ce? Mi-a spus chiar ea, intr-un email pe care l-a trimis cu mana ei. Stanga.
“Aseara, in jurul orelor 22 (8 si un sfert seara) ma aflam impreuna cu echipa mea care o am pe scena de la Peatza Victoriei. Pentru ca orice om ii place sa aprinda lanterna ca sa vada lumea de jos,  poporul, ca avem si noi baterie la telefon, am vrut si eu.
Asa ca prin urmare am actionat in vederea aprinderii lanternei, cand, brusc, pe ecran mi s-au aratat patru stelute. Lanterna de la telefonul meu era cu parola si eu nu stiam. L-am intrebat pe domnul Dragnea, care ierea langa mine si mi-a zis:
-Exact asa am patit si eu cand eram la DNA, sa vezi tu ca si tu ai lanterna ascultata, cum am eu telefonul!
Orice cifre bagam, A, B, D si orice litere de genul 1,2, 5, pe ecran aparea patru stelute care clipicea si imi spunea mesajul: WRONG PIN.
L-am intrebat pe Tariceanu ce inseamna si mi-a zis ca pare a fi un spion chinez sau viernamez si ca si lui ii aparea numele lui cand incerca sa intre in telefonul ultimei neveste, care se pare ca lucre pentru chinezi. De aia a si divortat.
Cer acum institutiilor de forta ala staului roman, cer Guvernului Romaniei sa afle in regim de urgenta cine este acest Wrong Pin si ce legaturi are el cu statul paralel, cu Kovesi, care se stie ca este chinezoaica si ea, am informatii clare, si cu Iohannis. Chiar maine voi avea o intrevedere cu Prim-Ministrul Romaniei pentru a-i cere lamuriri.
Nu se mai poate sa ne fure astia in tara noastra. Jos Guvernul asta de idi***!” a incheiat ea.

Citeste si: Viorica a vrut sa aprinda lanterna, dar a fost sabotata de agentul chinez WRONG PIN.

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”